Modernizare Birouri JT International
Comentariul autorului
Din punct de vedere al destinației, imobilul proiectat are aceeași funcțiune cu clădirea existentă (executată în anii 1969-1970), respectiv spații de birouri ale companiei JT International. Pentru realizarea lucrărilor de modernizare prin supraetajare și extindere au fost necesare intervenții de consolidare a structurii existente, care sa permită adaptarea la noile cerințe funcționale.
Cele două niveluri de clădire existentă (parter și etaj) au fost extinse cu două travei pe zona liberă de construcții dinspre cabina poartă, cu un nivel complet pe toată lungimea clădirii rezultate și cu un nivel parțial dispus în partea dreaptă a construcției existente. Particularitatea acestei intervenții a fost dată de alăturarea clădirii tip bară, ce a făcut obiectul intervenției, cu corpul P+6 existent, perpendicular pe aceasta, dar și de corpul A, care se adaptează situației existente, fiind realizat peste cabina poartă, modernizată și extinsă într-o etapă anterioară.
Date fiind condițiile geometrice inițiale, a fost menținut același tip de partiu cu circulație centrală în lungul barei și spații cu diferite funcțiuni de o parte și de alta a coridorului, fiind completat cu zone de birouri în sistem open-space.
Alte lucrări cu aceiași autori:
![]() | Ediția 2016, secțiunea restaurare, conversie, reabilitare Ansamblul Hotelier Teleferic arh. Adrian Emilian ZERVA, arh. Daniela Elena ZERVA, arh. Matei MOLNAR, arh. Cristina - Maria STAMATE |
![]() | Ediția 2012, secțiunea arhitectură / social-culturale Swan Office & Technology Park arh. Adrian Emilian ZERVA |
![]() | Ediția 2012, secțiunea arhitectură / social-culturale Floreasca 169 arh. Adrian Emilian ZERVA |
![]() | Ediția 2012, secțiunea arhitectură / locuințe Casă la lac arh. Adrian Emilian ZERVA |
![]() | Ediția 2008, secțiunea arhitectură Sediu birouri - Firma ROKURA arh. Adrian Emilian ZERVA |
![]() | Ediția 2008, secțiunea amenajări interioare Amenajare apartament arh. Adrian Emilian ZERVA |