Cabinetul cu aripi

Comentariul autorului

Cabinetul cu aripi este un mic spațiu de expunere nomad pentru vasele de sticlă, procesul lor de producție și cercetarea din cadrul proiectului Glăjăria în Transilvania și Ștefan Câlția - recuperarea unui meșteșug pierdut.

"Dimineața devreme, de cum răsărea soarele de peste Olt și de peste munți, razele pătrundeau prin geam și se opreau în aceste ulcioare de sticlă. Nu erau foarte multe, cred că erau vreo 10-12 agățate sus și vedeai numai niște mici sclipiri (...)
Apoi, seara, în camerele zugrăvite în albastru la interior, când ne culcam și mama dădea mai mică lampa de gaz, ultimele lumini care plecau erau cele de pe ulcioarele de sticlă". (Ștefan Câlția, extras preluat din textul expoziției).

Cabinetul răspunde unor nevoi concrete ale actului de expunere.
Și-a propus în primul rând o scară domestică, să nu fie străin unei camere dintr-o casă veche din satele transilvănene, unde își găseau locul vasele de sticlă produse în glăjăriile sau atelierele de sticlă din Transilvania (din secolul al XVII-lea și până la începutul secolului al XX-lea).

Apoi, a fost important să ofere mai multe ipostaze de deschidere în funcție de locul în care este așezat: o deschidere simplă, unidirecțională atunci când stă aproape de perete sau o deschidere dublă atunci când este așezat în centrul unei camere. În ambele situații, deschiderea a urmărit o relație cu lumina.
În primul caz, în care aripile dulapului se închid pe una din fețe, un mic orificiu circular va permite trecerea unei raze de lumină care va traversa unul dintre vase, având în apropierea peretelui o sursă de lumină. Iar în cea de-a doua, aripile larg deschise vor permite ca lumina să se reverse pe toate obiectele de sticlă de pe rafturi. Lateralul cabinetului cu aripile larg deschise devine și el un spațiu de expunere, un triptic cu două fețe ce poate dezvălui spre exterior ilustrații sau alte materiale bidimensionale sau poate deveni el însuși un suport pictat. Spre interior, tripticul va oferi spațiu pentru diferite elemente din universul vaselor de sticlă: unelte care povestesc despre procesul de producție sau mănunchiuri de flori care povestesc despre utilitate.

Nu în ultimul rând, din considerente legate de dimensiunile mijlocului de transport în care cabinetul se va muta dintr-un loc într-altul, au fost necesare patru picioare detașabile, un fel de socluri supradimensionate pentru așezarea obiectului nomad, cu aripi, în diferite spații de expunere.

Materialul folosit pentru constructia dulapului a fost lemnul masiv de cires, o specie autohtonă de duritate medie care satisface nevoia de greutate mica a corpului. Sistemul constructiv include chertări lemn pe lemn. Aripile dulapului au primit balamale rotunjite, din lemn, traversate de bare din alamă. Pentru a păstra cât mai mult din naturalețea lemnului de cireș, corpul a fost finisat cu ulei natural.

Până acum, obiectul a fost expus în trei micro-expoziții rurale din Cârțișoara, Avrig și Arpașu de Sus, unele dintre locurile în care au existat glăjării, expozițiile aducând în atenția comunității acest meșteșug dispărut în urmă cu aproape un secol.