Casa cu Oaspeți

Comentariul autorului

Simina Dron, arhitect și prieten
Casa din grădina familiei Man este o continuare a colaborării începută cu Cristina și Silviu în urmă cu doi ani, când împreună am gândit și construit o mică extindere din sticlă și metal, „La Cochmèlie”, adusă în completarea spațiilor necesare casei lor vechi de peste 100 de ani. Părăsind centrul Bucureștiului pentru a se muta la țară, în satul familiei lui Silviu, ei se ocupă, printre multe altele, cu găzduirea oaspeților interesați de ritmul unei vieți rurale, folosind ca spații de cazare, inițial, doar mansarda casei vechi, adăugând mai recent o căsuță în copac și construind acum această locuință nouă.
Casa cu oaspeți este o adaptare a unei propuneri din 2021 făcută în colaborare cu tinerii arhitecți de la SHAFT și constă într-o volumetrie simplă, configurată pe un plan perfect pătrat, cu o structură de lemn de tip Framing și închideri din panouri din microfibre de paie, ridicată peste o dală generală din beton, având în centru coșul de fum din elemente ceramice prefabricate și perimetral o prispă largă din care se realizează accesul la diferitele încăperi.
Casa este dezvoltată pe două niveluri, parter și mansardă, care se conectează prin intermediul a patru scări din lemn. Întreaga planimetrie este organizată pe un grid riguros, care delimitează patru spații independente, de tip duplex, trei având încăperi private, destinate odihnei sau lucrului, iar al patrulea fiind comun, cu loc de gătit și mâncat în parter și cameră de lectură și relaxare în mansardă.

Cristina Man, client și prieten și gazdă
La început a fost o casă de țară veche, exact ca în imaginația mea de vizitator fervent al muzeelor de profil din capitală. Ce bucurie mai mare decât să visezi la o casă de 100 de ani, cu prispă și să o primești la pachet cu partenerul de viață! În scurt timp casa veche a devenit “acasă” și a apărut dorința și nevoia de a externaliza și extinde experimentul turistic început în curtea și casa străbunicilor.
Așa au început dilemele și întrebările către “specialiștii”-arhitecți-prieteni: se poate construi ca în vechime? Putem reface arhitectura rurală cu materialele și meșterii zilelor noastre? Cum am putea să păstrăm și să replicăm spiritul casei vechi într-o “coajă” nouă? Cum putem construi fără a “jigni” împrejurimile așezate statornic în timp și spațiu?
Răspunsul este o casă cuminte, care, după cum spun copiii noștri, participanți activi la întregul proiect - e mică pe dinafară dar mare pe dinăuntru, la fel ca și casa cea veche. O casă cuminte la exterior, dar ingenioasă și sprintenă în interior datorită amplasării spațiilor pe verticală. O casă-soră tânără ascultătoare, care învăță statornicia și dragul de materiale și obiecte cât mai puțin moderne și grăbite, chiar dacă nu în totalitate aidoma celor din care a fost ridicată sora mai bătrână.
Pentru noi, proprietari deveniți din nevoie și meșteri în finisaje și amenajări interioare, este și un loc de joacă în care pentru mult timp de acum încolo vom așeza și reașeza culori și lucruri - unele vechi, din cele adunate în anii de plimbări prin târguri, poduri vechi sau curți uitate, altele noi, fără de care omul modern nu își poate duce traiul.

Paul Hitter, pictor și prieten și oaspete
Veni, vidi, revenit: am pictat, am dormit în cea mai perfectă liniște, am gătit, am petrecut, am citit, copiii s-au jucat, animale, râu, miros de fân, ouă de țară, peisaje fantastice, deja sunt ca acasă!