Comentariul autorului
Acest volum explorează granița dintre teoria arhitecturii și filosofie, încadrându-se în domeniul recent inter- și transdisciplinar al „studiilor locului”. Parcursul tematic aprofundează trei direcții hermeneutice majore în fenomenologia locului, reprezentate de renumitul arhitect și teoretician norvegian Christian Norberg-Schulz (1926-2000), filosoful australian Jeff Malpas (n. 1958) și arhitectul sud-african Hendrik Auret (n. 1983). Nu ar fi fost posibil un astfel de demers fără recursul la textele originare ale fenomenologiei și la interpretările clasice ale acestora: Martin Heidegger, Hans-Georg Gadamer, Michel Haar, Richard Coyne și Adrian Snodgrass.
Cartea se adresează în mod special studenților arhitecți, profesioniștilor și publicului cultivat în acest domeniu, fiind structurată în zece capitole principale, care poartă numele conceptelor esențiale în jurul cărora gravitează discursul (topologie, loc, spațiu, locuire, prezență, adevăr, lucru, memorie, umanism și holism), precedate de o necesară introducere critică și completate cu o concluzie care urmărește nu doar fuziunea inevitabilă a orizonturilor tematice în „triangulația hermeneutică” inspirată de originala gândire topologică dezvoltată de către Jeff Malpas, ci și un scop operativ, un răspuns cu privire la posibila traducere a acestei fuziuni în arhitectură ca topofigurabilitate.
Christian Norberg-Schulz, ultimul mare teoretician care a încercat să formuleze un sistem teoretic unitar pentru practica noastră profesională sub deviza ambițioasă a „totalității arhitecturale” prin „arta locului” este personajul principal căruia îi este dedicată această carte. Am luat în considerare atât perioada de început (ante-heideggeriană), definitorie pentru volumul Intentions in Architecture (1963), alături de perioada de tranziție care i-a urmat, exprimată în Existence, Space and Architecture (1971), cât și studiile de apogeu în linia heideggeriană: Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture (1979), The Concept of Dwelling. On the way to figurative architecture (1985) și Architecture: Presence, Language, Place (2000).
Teoria sa bine-cunoscută mediului educațional autohton este spusă perspectivelor critice oferite de Jeff Malpas, profesor australian de filosofie la Universitatea din Tasmania, cu o experiență remarcabilă în fenomenologie, autorul excelentului volum dedicat arhitecților, Rethinking Dwelling: Heidegger, Place, Architecture (2021), și Hendrik Auret, arhitect și lector superior la Universitatea Free State din Africa de Sud, autorul recentului studiu intitulat Christian Norberg-Schulz’s Interpretation of Heidegger’s Philosophy. Care, Place and Architecture (2019).
În acest context, efortul meu reprezintă o intersectare hermeneutică între Norberg-Schulz, Malpas și Auret, în speranța că la capătul ei am putea descoperi atât ceea ce îi unește, cât și ceea ce îi depășește în sensul unor teme care pot fi permanent prețuite și reluate în teoria arhitecturii.
Topofigurabilitatea explorează falia dintre posibilitățile de locuire și terenul comun al condițiilor materiale și situației istorice. Identificarea unei figurabilități a locului se poate transpune într-o figurabilitate arhitecturală, păstrând permanent deschiderea în favoarea unei posibile recunoașteri colective. În acest sens, sloganul lui Norberg-Schulz – „viața are loc” – își păstrează relevanța existențială ca deviză a topohermeneuticii – hermeneutica dedicată locului și a amprentei acestuia în arhitectură.
Comentariul juriului
Volumul „Topohermeneutică și arhitectură - Malpas, Norberg Schulz, Auret”, al dlui dr.arh. Cosmin Caciuc este o contribuție originală cu privire la spațiul dintre fenomenologie și hermeneutică în arhitectură. Dacă fenomenologia are o lungă și consistentă carieră în ceea ce privește experierea spațiului arhitectural, hermeneutica părea a aparține mai degrabă studiilor de istoria arhitecturii. Or, volumul de față conduce către o suită de interpretări hermeneutice ale punctelor de vedere diferite survenite în fenomenologia spațiului arhitectural, meta-interpretări, mai corect spus, de fiecare dată triadice, în ordinea din subtitlu. Nu e o carte simplă, pentru că presupune cunoașterea anterioară a textelor și lucrărilor comentate, dar satisfacția lecturii este cu atât mai consistentă.