Arhitectură industrială istorică. Posibilități de recuperare sustenabilă. Cazul Timișoara

Comentariul autorului

“Aici a fost, cândva, o fabrică” – este primul mesaj care îl întâmpină pe cititor în cartea “Arhitectura industrială istorică. Posibilități de recuperare sustenabilă. Cazul Timișoara”. Un mesaj care ne invită să cugetăm la pierderile suferite în raport cu patrimoniul cultural industrial (în situația de față) și care ne motivează apoi, prin comparație cu restul materialului, să acționăm. Cercetarea Ralucăi Trifa arată în cele 440 de pagini, prin analiză și studii de caz, că încă avem o moștenire culturală bogată și că se poate ca aceasta să fie valorificată.

Monumentele arhitecturii industriale reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit, exprimând foarte clar diferitele faze de transformare economică, socială și tehnologică prin care a trecut societatea de-a lungul timpului. Arhitectura industrială, prin componentele sale materiale și imateriale, reprezintă o dovadă a inovației și a creativității umane. Negarea importanței și a valorilor asociate acestei categorii patrimoniale conduce la distrugerea definitivă a moștenirii industriale.
Având la bază teza de doctorat a autoarei și sistematizată apoi pentru a avea o adresabilitate mai largă, cercetarea urmărește să ofere răspunsuri privind opțiunile corecte de intervenție asupra fostelor unități industriale urbane, în prezent abandonate sau impropriu utilizate și să ofere soluții sustenabile de recuperare a acestui patrimoniu.
Pentru ilustrarea impactului produs de implementarea funcțiunilor industriale a fost utilizat exemplul oferit de Banat, o regiune cu un bogat trecut industrial.

“Practica internațională abundă de cazuri concrete în care ansamblurile industriale dezafectate și-au găsit noi utilizări contemporane. Aceste realități demonstrează fără tăgadă faptul că viața utilă a vechilor construcții industriale se poate prelungi în condiții de rentabilitate economică și cu multiple consecințe favorabile asupra mediului, dar și asupra comunităților locale. Dar... în România tot mai multe ansambluri industriale istorice dispar, căzând victime speculei imobiliare dublate de ignoranță și lipsă de interes față de potențialul acestor resurse construite.
Ca alternativă rațională la demolare, reutilizarea patrimoniului construit este, întâi de toate, o chestiune de atitudine, ce are în spate o anumită mentalitate. Ea se poate educa, orientând-o în direcția corectă. Important este să existe persoane și entități care să se implice – cu competență, dăruire și consecvență – în acest proces educativ de durată. Și din această perspectivă este de învățat din experiența altora.
Cartea Ralucăi Trifa se constituie ca o contribuție la acest proces educativ. Cunoștințele furnizate pot fi folosite selectiv de cei interesați, în funcție de nivelul lor de educație și experiență, cât și în raport cu nevoi punctuale.” Rodica Crișan

Cartea se adresează unui public divers și încearcă să-i sensibilizeze pe toți cei implicați în administrarea și proiectarea construcțiilor, evidențiind valorile patrimoniului industrial de secol XIX de (prea) multe ori ignorate și demonstrând, prin studiile de caz prezentate, că acest patrimoniu poate fi reutilizat cu efort minim și efecte pozitive multiple.