Comentariul autorului
Intersecția dintre strada Cezar Bolliac și Theodor D. Speranția este un loc modelat de traumele sistematizării socialiste în spatele frontului înalt de blocuri din Piața Alba Iulia în București, dar care rezistă încă prin calitatea țesutului istoric și mai puțin prin valoarea arhitecturală a clădirilor. Regimul de înălțime al zonei nu depășește 3-4 niveluri, iar stilistica arhitecturală este extrem de eterogenă. Lotul de colț, cu suprafața de 955 mp, se remarcă printr-un contur deformat, cu un triunghi neconstruibil spre intersecție, valoros însă prin potențialul public oferit astfel la nivelul parterului.
Programul de arhitectură dedicat acestui loc are în vedere 11 apartamente cu dotări superioare și un spațiu comercial la parter, pe o suprafață construită la sol de 370 mp și desfășurata totală de 1400 mp. Volumetria compactă se dezvoltă pe patru niveluri peste un subsol pe întreg perimetrul construibil, ultimele două etaje fiind parțiale și retrase, așa încât vederea dinspre intersecție să ofere cea mai bună relație cu scara generală a construcțiilor învecinate. Primele două etaje grupează cinci apartamente diferite pe nivel, nodul de circulație verticală fiind în contact cu fațada vestică, în punctul în care volumul se „frânge” datorită conturului neregulat al terenului și colțului neconstruibil sud-vestic. Etajul al treilea se reduce progresiv prin modul extractiv al generării a trei terase în volumetrie, iar etajul al patrulea reține doar un volum retras către fațada estică (cea mai puțin vizibilă) în care se continuă prin intermediul scărilor interioare private zona de noapte a celor mai mari două apartamente de la etajul trei. Cele două intrări de la parter și colțul sud-vestic în care se întâlnesc fațadele principale constituie locurile cele mai importante din punctul de vedere al percepției urbane, tratate cu multă grijă la nivelul îmbinărilor geometrice de planuri și al punerii în operă a materialelor de finisaj. Fațada placată în mod ventilat cu gresie naturală, cu ancadramente de metal evazate la ferestre, atrage atenția prin stereotomia atent cizelată, care răspunde firesc liniilor de decupare a golurilor largi la ferestre.
Biroul Studio3plus excelează în designul de interior, așa încât în această situație putem vedea integrarea în cel mai firesc mod a proiectării convenționale de arhitectură cu detaliile de amenajare, mobilare și finisare, atât la apartamente, cât și la biroul de la parter. Elaborarea detaliilor reține teme rafinate deja cu ocazia altor proiecte: tonurile cromatice, liniile geometrice, reținerea minimalistă și folosirea corpurilor de iluminat artificial în armonie cu lumina naturală. Planimetria apartamentelor este abil negociată printr-o organizare fluidă, modernistă în esență, care pune accentul pe spațiile de zi comunicante și pe zonele mai mici diferențiate în cadrul spațiilor mai mari, capabile să transmită sentimentul de intimitate și eleganță.
În concluzie, atmosfera modernist-minimalistă a designului de interior degajă eleganță, generozitate spațială, luminozitate și mai ales o diversitate foarte mare obținute cu o paletă limitată, dar foarte bine dozată de elemente vizuale, texturi și culori, în deplină armonie tematică și compozițională, care nu lasă loc niciunei sincope stilistice. Stratificarea complexă și lipsită de excese a planurilor verticale și orizontale, alături de bogăția vizuală și tactilă articulează o atmosferă caldă și somptuoasă, demnă de o locuire de nivel superior într-o zonă atât de particualră a Capitalei care poartă amprenta istoriei.
Text: Cosmin Caciuc