Comentariul autorului
Ansamblul se află într-o zonă rezidențială aparținând localității Tunari, caracterizată de un regim redus de înălțime de maxim 15 m, având CUT-ul maxim de 0,84 și POT-ul maxim 40%. Parcela cu suprafața de 7 550 mp, prezintă o latură dominantă de 44 m, aflată în lungul străzii Școlii. Amplasamentul se află într-o zonă protejată, în apropierea fostei Curți Domnești a lui Radu de la Afumați, datată în secolul XVI, Epoca medievala. Din păcate, nu s-au mai păstrat decât biserica și o construcție puternic alterată, afltă în partea de Sud a terenului. Alăturarea acestei Curți Domnești a generat folosirea cărămizii aparente ca material principal de fațadă și a contribuit la încercarea de a realiza o anvelopantă exterioară amplă, cu aspect masiv caracteristică arhitecturii de zid. Acest volum masiv permite două străpungeri ale circulațiilor pietonale, prin intermediul celor două accese monumentale, pe trei niveluri, cu vedere către parc.
Sunt două perspective importante asupra clădirii. Prima, o perspectivă dinspre strada Școlii, în lungul fațadei principale și cea de-a doua perpendiculară pe fațada lungă, vizibilă dispre strada pietonala Parcului.
Clădirea se desfășoară sub forma unei bare liniare compuse din alăturarea a două corpuri identice. Pentru a rupe continuitatea unei fațate de tip monovolum, s-a intervenit, la nivel volumetric, cu o înșiruire de ecrane-anvelopante ce delimitează diferite spații și creează intimitate acestora, contribuind la aspectul masiv al clădirii.
Pentru a minimiza percepția înălțimii imobilului, aceste ecrane-anvelopante sunt prezente doar la etajele P, 1 și 2. Totodată, etajul 3 este fragmentat prin intermediul unor zone retrase care păstrează ritmul dat de ecranele-anvelopante.
Din punctul de vedere al funcțiunilor interioare, au fost create unitați locative cu suprafețe de 50-60 mp în proporție de 30%, de 60-80 mp în proporție de 30% și de peste de 80 mp în proporție de 40%. Unitățile locative de peste 80mp, echivalentul unor apartametnte de 4 camere, au fost amplasate la parter și recompuse sub forma unor case înșiruite cu curte privată prin amplasarea unei scări interioare și a accesului individual. Restul unităților locative au fost amplasate la etajele superioare pentru a oferi terase generoase rezultate în urma retragerilor succesive ale volumetriei. Aceste suprapuneri de tipologii de locuire au necesitat soluții complexe de rezolvare a elementelor structurale și de instalații.
Bugetul alocat tratării anvelopantei exterioare a permis folosirea cărămizii aparente. Celălalt material care compune fațada este sticla, folosită în 3 variante: sticla tâmplariilor exterioare, sticlă neagră și sticlă clară pentru parapeți. Bugetul pentru finisajele interioare a fost mediu, permițând folosirea unor materiale precum: parchet stratificat, lemn masiv pentru treptele scărilor și a unor ceramici de calitate medie.
Percepția din exterior a clădirii va fi dominată de vegetația din curțile de la parter. Filtrul este compus din primul strat de copaci de categoria I: frasini și stejari amplasați într-un ritm clar între locurile de parcare, cu marcarea străpungerilor, apoi din vegetație de tip gard viu ce delimitează curțile. Accesele au fost marcate cu câte un pâlc de mesteceni , iar curțile mai ample au câte un tei pentru umbră și parfum. Pe zona carosabilă din incintă au fost folosite pavele în locul asfaltului pentru a da aspectul unui pietonal.