Lăcaș de cult Rucăr

Comentariul autorului

Proiectul Rucar are la bază integrarea armonioasă, a trei funcțiuni distince, însă complementare – un lăcaș de cult (tratat ca o sală multifunțională), o cladire cu spații de tratament și o clădire de reședință – într-un ansamblu unitar, coerent și atent adaptat contextului din cadrul natural în care se află amplasamentul, gândit ca un spațiu care să sprijine crearea unei comunități active și coezive, oferind premisele necesare prin funcțiuni și facilități sociale și pentru sănătate.
Obiectul principal al proiectului, lăcașul de cult, completează frontul construit al străzii, lăsând un loc de respiro catre colțul parcelei. Prin retragerea volumului principal și realizarea unui spațiu public, o curte, un loc de adunare, care marchează și pune în valoare accesul principal. Perspectiva devine directă cu un caracter accentuat de „invitație”, formele curbe ale pereților direcționând piațeta către interiorul clădirii.
Acoperișul curb devine un element distinctiv în contextul existent. Alegerea unei forme expresive este legată nu doar de relația cu cadrul construit, ci și de caracterul funcțional al clădirii. Fiind vorba despre o biserică, un spațiu public destinat comunității, forma contribuie la definirea unei prezențe arhitecturale recognoscibile. Geometria acoperișului pornește de la tipologia predominantă în contextul local, caracterizată prin acoperișuri în pante, pe care o reinterpretează într-o manieră contemporană. Forma curbată se detașează astfel de expresia convențională a acoperișurilor existente, introducând o notă mai distinctă, fără a pierde legătura cu specificul arhitectural al locului.
O atenție deosebită este acordată împrejmuirii, în care simbolul crucii este integrat discret, devenind parte a expresiei arhitecturale fără a domina ansamblul. Împrejmuirea spre stradă este concepută ca un element puternic permeabil, sustinând caracterul public al spațiului și favorizând o relație vizuală între stradă și ansamblu.
Pe măsură ce avansăm în interiorul parcelei, obiectul de arhitectură pare să se detașeze treptat de sol prin ridicarea volumului și introducerea unei terase suspendate. Dinspre stradă, volumul păstrează o relație directă cu contextul construit, în timp ce, din interiorul parcelei, capătă o expresie mai ușoară și mai integrată în peisaj. Terasa funcționează astfel ca un spațiu intermediar între arhitectură și natură, între nivelul terenului și cel al clădirii. Aceasta devine un spațiu public, o a doua curte și o zonă de tranziție între sala principală și restul ansamblului, oferind deschidere către exterior, peisaj și context.
Aparatul de acces este conceput ca un spațiu de tranziție, care orientează și conduce către interior. Prima zonă întâlnită este foaierul de primire, dotat cu grupuri sanitare, chicinetă și o zonă de așteptare. Din foaier se realizează accesul către sala mare, spațiul principal al ansamblului, pe care îl completează funcțional prin posibilitatea desfășurării unor activități conexe. Circulația verticală se realizează prin intermediul unei scări elicoidale, care conectează nivelurile și permite accesul către parcarea de la demisol, precum și către sala mică de la nivelul superior.
Spațialitatea ambelor săli este definită de structura expresivă din lemn aparent, geometria curbată a acoperișului și lumina naturală zenitală. Împreună, acestea creează o atmosferă unitară, caldă și contemplativă, punând în valoare verticalitatea și stabilind o relație dinamică între spațiul construit și lumina naturală.