Comentariul autorului
Având un amplasament atât de valoros, la limita Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu vedere către Lacul Babadag si Cetatea Enisala, ne-am simțit datori să ne aliniem soluțiilor volumetrice și estetice, cristalizate în aceasta zona de-a lungul timpului, ca urmare a climatului local. Terenul studiat are suprafața de 1723mp și se afla în satul Enisala, din Județul Tulcea. Funcțiunea principala este locuirea temporara.
Inspirați fiind de peisajul zonei, atât de cel natural cat și de cel construit, dar și influențați de declivitatea pronunțata a terenului am purces în poziționarea pe sit a trei clădiri, fiecare cu particularitățile sale.
Accesul pe teren se face la partea superioara a acestuia, unde se află parcarea care se continuă cu o platforma de belvedere. Mai departe, terenul coboară pe lângă acesta spre lac, aspect care ne generează un traseul sinuos în sit care conduce către fiecare corp de clădire al ansamblului.
Prima clădire la care acesta ne conduce este „Casa din Față”, amplasată paralel cu strada și orientată către vale, cu vedere asupra sitului, lacului și cetății. Adăpostește două unitați de cazare, acestea fiind dispuse într-o manieră liniară, dispunerea succesiva a funcțiunilor permite orintarea acestora către exterior. Este însoțită de o anexă cu forma planimetrică simplă, pătrată, orientarea tuturor laturilor spre grădină susține utilizarea acestia ca spațiu de zi.
A doua este „Casa Lacustră”, care se deschide către vale și lac, urmărind îndeaproape estetica locală, unde armonia și echilibrul sunt date de proporțiile dintre înălțimile pereților și acoperișului, de fronton și de întrepătrunderea dintre spațiile închise ale locuirii și spațiile semideschise care fac legătura interiorului cu exteriorul. Stâlpii prispei perimetrale sunt echidistanți, realizați din lemn si vopsiți într-o culoare specifica zonei.
A treia este „Casa de Piatră”, cu demisol îngropat și finisat cu piatră zidită. Este accesată la nivelul parterului, unde găsim zona de zi și bucătăria. Livingul este deschis, cu multe zone vitrate și oferă o perspectiva de ansamblu asupra întregii zone, pe toate laturile dinspre lac și cetate. Spațiul interior este continuat cu o terasa descoperita, generoasa, cu vedere spre cetate si lac. Este totodată singurul loc unde se pot aduna toți cei care vizitează complexul, fiind cel mai generos spațiu închis. Dormitoare sunt la demisol; ele beneficiază de aceeași orientare ca spațiul de la parter, dar atmosfera este mai intima, fiind la partea inferioara a sitului. Zona tehnică și de depozitare este poziționată pe partea îngropată si este accesibilă separat din exterior.
Toate cele trei clădiri sunt amplasate astfel încât sa potențeze relieful sitului si sa poată oferi o priveliște frumoasă indiferent de anotimp. Toate au zone comune generoase, dar și zone retrase unde vizitatorii se pot bucura de intimitate. Am folosit elemente estetice tradiționale si materiale specifice zonei, cum sunt lemnul, piatra, olanele, pentru o experiență Dobrogeana cât mai autentică.
Intervenția urmărește cu precădere integrarea în context prin păstrarea nealterată a identității așezării.