Comentariul autorului
Eggcetera ocupă parterul Palatului Telefoanelor din Cluj-Napoca, un reper al arhitecturii moderniste târzii, proiectat de arhitectul Vasile Mitrea la sfârșitul anilor ’60. Construit în două etape, imobilul reunește un volum compact, cu caracter brutalist, și un etaj superior vitrat, adăugat ulterior, în timp ce parterul se deschide direct către Parcul I.L. Caragiale. Arhitectura clădirii este strâns legată de funcțiunea pentru care a fost concepută: dispunerea neregulată a golurilor de fațadă, descrisă de Mitrea drept o „dezordine programată”, răspundea atât cerințelor tehnice ale unei clădiri de telecomunicații, cât și prezenței masive a zidăriei Mănăstirii Franciscane din vecinătate.
Proiectul pornește de la această identitate existentă. Tavanul casetat, brâul de marmură cu ceasul integrat, finisajele originale și urmele fostelor cabine telefonice au fost păstrate și restaurate. Aceste elemente au devenit reperele intervenției, oferind cadrul pentru introducerea unei funcțiuni noi, fără ca arhitectura existentă să își piardă prezența și caracterul.
Deschiderea parterului reprezintă una dintre principalele caracteristici spațiale ale proiectului. Fațada continuă din sticlă creează o relație directă cu parcul, iar copertina generoasă marchează accesul. O banchetă liniară urmărește întreaga lungime a fațadei, concentrând activitatea restaurantului către limita dintre interior și parc, valorificând astfel transparența spațiului.
Încă de la intrare, barul devine elementul dominant al spațiului. Poziționarea sa preia rolul fostei recepții, transformându-l într-un reper contemporan și dinamic. Mai mult decât un simplu front de servire, barul integrează vitrina de patiserie, prepararea cafelei, barul, zona de servire și locurile pentru stat într-un ansamblu continuu. Devine nucleul spațiului interior, în jurul căruia se concentrează prepararea, servirea, consumul și interacțiunea dintre oameni.
Barul contribuie și la caracterul viu și locuit al restaurantului. Activitatea din spatele lui rămâne vizibilă și devine parte din experiența mesei. Se creează astfel o relație directă între cei care lucrează și cei care folosesc spațiul, iar ritualurile restaurantului sunt aduse în prim-plan. În locul unei separări stricte între serviciu și consum, barul le apropie, fapt ce oferă un caracter mai informal și mai social spațiului.
În contrapunct cu caracterul deschis al restaurantului, în spatele spațiului se află o cameră care poate funcționa, fără modificarea configurației, ca atelier, spațiu pentru mese private sau ca o masă comună. Un singur volum din inox definește camera, iar o lumina integrată concentrează atenția asupra suprafeței de lucru. Amplasată sub ceasul original din marmură, masa reintroduce totodată un punct de orientare în spațiu.
Retrasă în spatele placajului de nuc, baia se desprinde de caracterul deschis al restaurantului și devine un spațiu foarte particular. Colțurile rotunjite, pereții texturați și plafonul luminos estompează limitele încăperii, creând o atmosferă intimă, caldă, aproape primordială. Lumina spală tencuiala texturată și îi dezvăluie profunzimea, în timp ce un brâu continuu din inox integrează un lavoar monolitic suspendat. Redusă la câteva elemente esențiale, încăperea se bazează pe relația dintre lumină, materialitate și proporții.