Casă la Marea Neagră

Comentariul autorului

Casa se așează pe un platou cu temperaturi extreme și vânturi puternice. O platformă asemănătoare unei scene, de 9 x 16 m, ce pare că levitează deasupra solului, creează un spațiu radical expus către mare. În spatele ei, trei ziduri înalte definesc spațiul principal al casei, protejat de vânt și de soare, care este strâns legat de peisaj și direcționează privirea către mare, peste orizontul abstract definit de platformă.

Aceleași trei ziduri ascund camerele private. Un spațiu interior lung și îngust se dezvoltă în jurul lor. Unul dintre capetele sale dispare în întuneric, către un dormitor, celălalt se deschide către exterior. Dormitorul principal și baia sa sunt singurele spații perceptibile în întregime din casă, toate celelalte se extind în invizibil. În axul planului, o ușă simplă duce către un alt dormitor, radical diferit de primul – un spațiu exterior acoperit ce relaționează cu teritoriul din spate. Cele mai intime spații, băile, primesc lumină doar de sus, păstrând sunetul mării.

Dezvoltarea subtilă de spații și elemente arhitecturale creează o locuire fără limite clare, în care interiorul și exteriorul se intersectează în grade și moduri diferite, relaționând deopotrivă cu marea, dar și cu platoul agricol din spate sau grădina din jur. Casa propune o mișcare lină între contraste, de la intimitate la expunere, de la lumină la întuneric, de la orizont infinit la grădina domestică, spațiile nefiind definite de funcțiuni ci în primul rând de aceste relații cu mediul înconjurător.

Constructiv, betonul aparent și zidăria din cărămidă portantă cu inserții termoizolante se îmbină expresiv, într-o masă amorfă și solidă, evitând și aici claritatea didactică: stâlpișorii fie sunt ascunși fie devin foarte prezenți în spațiu, centurile devin elemente masive de beton, buiandrugii supradimensionați marchează anumite intrări, diafragmele de beton rezolvă anumite cerințe structural-funcționale sau contribuie la definirea spațiilor exterioare importante. Marmura de Rușchița în lespezi mari, folosită cu reținere doar pe zonele necesare, înnobilează spațiile cele mai intime ale îmbăierii. Lazura de un albastru subtil uniformizează materia, dizolvând și aici granițele dintre casă, mare și cer.

Singurul stâlp al casei, ce susține copertina exterioară, este expluzat în grădină, excentric, extinzând din nou limitele fizice ale casei, făcând astfel marea și întreg teritoriul ca parte din casă.