Expoziţia dedicată Arhitecturii Sacre Contemporane din regiunea Puglia reprezintă primul eveniment cultural major pe care Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România îl organizează în baza protocolului bilateral cu Filiala Taranto a Ordinului Arhitecţilor din Italia.
Această expoziţie aduce în prim plan una dintre cele mai singulare şi mai complexe manifestări ale arhitecturii: arhitectura sacră. Toate cele 19 spaţii de cult prezentate aici, unele dintre ele semnate Renzo Piano sau Gio Ponti, reprezintă răspunsuri contemporane remarcabile la o temă de proiectare extrem de actuală şi în contextul românesc de astăzi.