Încheiem primul an școlar de-a arhitectura. Elevii din cele 7 clase participante la proiectul pilot vor prezenta lucrarea clasei lor: împreună au construit, sub forma de machetă și la scara personajului lor Lego preferat, o bucată de oraș, un cartier al clasei lor.
Întâlnirea de final de an școlar a arhitecților și a cadrelor didactice participante în primul an școlar de-a arhitectura.
De-a arhitectura poposește pe Lipscani în Poiana lui Iocan. Invităm copiii, cu mic, cu mare, să cerceteze expoziția Anualei, să își aleagă casa preferată și să o deseneze în felul lor.
Anul trecut, tot în cadrul Anualei de Arhitectură București, am lansat programul cultural “de-a arhitectura - deschiderea școlarilor către arhitectură și mediu construit”. Am pornit la un lung drum cu o echipa entuziastă de învățători și arhitecți care au predat, vreme de un an școlar, cursul “de-a arhitectura în orașul meu”, în 7 școli de stat și private din București. Acum, elevii lor vor prezenta ce au învățat pe parcursul primului an școlar de-a arhitectura. Fiecare clasă a realizat o macheta care reprezintă cartierul clasei lor, așa cum și l-ar dori, între dealuri, lângă un curs de apă, cu multă vegetație, cu străzi și spații urbane prietenoase, dar și cu clădiri care să poarte amprenta lor, căci în ele locuiesc personajele inventate de ei.
Programul cultural* este construit în jurul unei serii de cursuri de arhitectură și mediu construit pentru diverse categorii de vârstă școlară, concepute împreună cu programele școlare specifice fiecăruia, necesare pentru avizarea lor la Ministerul Educației Naționale. Cursurile sunt completate de acțiuni punctuale: ateliere în cadrul unor evenimente de arhitectură, conferințe pentru elevi, excursii tematice care țintesc un public școlar cât mai larg. Toate poveștile activităților de-a arhitectura le găsiți pe site-ul www.de-a-arhitectura.ro. împreună cu scurte filme ale lecțiilor primului curs de-a arhitectura, filmate pe parcursul întregului an școlar.
Primul an școlar de-a arhitectura a definitivat, prin proiectul-pilot și aprobarea programei școlare, primul curs de arhitectură și mediu construit din România care se poate preda la clasa a IV-a ca opțional. Învățătorii beneficiază, pe lângă materialele didactice concepute special pentru acest curs, de suportul unor arhitecți cu care predau împreună această materie.
Din anul școlar 2013-2014 de-a arhitectura va fi și în țară, prin cele 55 de clase înscrise la cursul opțional din Timișoara, Sibiu, Cluj, Reghin, Brașov, Sfântul Gheorghe, Arad și desigur București.
Seminarul de-a arhitectura va reuni pe participanții în proiectul pilot al cursului “de-a arhitectura în orașul meu”, arhitecții și cadrele didactice, pentru a-și împărtăși din experiența anului școlar pe care l-au parcurs împreună. Pe acestă cale, de-a arhitectura dorește să mulțumească tuturor celor care au fost implicați în acest proiect-pilot:
*Program cultural dezvoltat de Asociația de-a arhitectura și Filiala București a Ordinului Arhitecților din România în parteneriat cu Departamentul de Șiintele Educației din Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și cu suportul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Asociația de-a arhitectura: arh. Corina Croitoru, arh. Miruna Grigorescu, arh. Vera Marin, arh. Claudia Pamfil, arh. Mina Sava, arh. Eliza Yokina
Coordonator proiecte educaționale: arh. Mina Sava
Coordonator program cultural din partea FTB OAR: arh. Mario Kuibuș
Consultant științele educației, din partea FPSE: Cătălina Ulrich
Concept grafic și graphic design: arh. Veronica Sava
Imagine film și montaj: Simona Șușnea, Andrei Oană
Interni asociația de-a arhitectura: stud. arh. Monica Popescu, stud. arh. Lucian Călugărescu
Contact:
office@de-a-arhitectura.ro
www.de-a-arhitectura.ro
facebook/de-a arhitectura
”De-a arhitectura - deschiderea școlarilor către arhitectură și mediu construit” este un program cultural finanțat din fondul Taxa „Timbrul Arhitecturii”.
Sponsori evenimente: YTONG
Parteneri media: Igloo, Zeppelin, Arhiforum, Arhimania, Spatiul Construit, Green Revolution, Radio Itsybitsy, Architravel, Infinit Edu, Copilul.ro