O scenografie pentru... un oraș – BOSA (Bucharest Open Street Art)

Comentariul autorului

UN PROIECT LUNG ȘI NEȘTIUT, CONSTRUIT ȘI CRESCUT, TIMP DE 3 ANI....BOSA a fost o repetiție cu ușile închise, de arhitectură, de urbanism, de scenografie, de artă… pentru oraș, o rara avis care apare și dispare.

BOSA* (Bucharest Open Street Art) era un proiect de intervenție, imaginat și rămas la nivel de utopie: orașul era o scenă, artiștii și arta erau actorii, și noi privitorii săi. El era proiectat pilot ca un festival internațional în zona centrală a Bucureștiului cuprinzând instalații, lucrări de artă murală și paviment, un eveniment care se dorea a fi cu implicarea internațională preponderent a artiștilor graffiti.

BOSA este un proiect despre apariții, și ca în orice realism magic aparițiile acestea păreau posibile. Însă scara a sabotat proiectul. Era un “happening” cu de toate (un more is more), și probabil asta îl și făcea spectaculos, era un un baroc al evenimentelor: vernisaje și prezentări de artiști, expoziții, evenimente educaționale, tururi ghidate, concursuri, concerte, performanță stradală, teatru, etc. BOSA reunea artiști români și internaționali reprezentativi pentru graffiti, pe suportul vertical și orizontal al spațiului public, implicând inclusiv arhitectura urbană și trenduri tehnologice ale publicității stradale.

A fost un efort uriaș pe palierul de arhitectură: de izolare a zonei centrale și interogare a țesutului, de stabilire a aproximativ 100 posibile puncte de intervenție pe o lungime de 20 de kilometrii de traseu, cuprinzând: scuaruri, piețe, pereți acoperiți sau orbi (calcane), treceri de pietoni – puncte strategice care prin vizibilitate să justifice o intervenție.
Partea pragmatică, investiția avea forța unui manifest. Proiectul BOSA era gândit dincolo de artă, ca un proiect de responsabilizare socială față de oraș, un proiect care sublinia necesitatea intervențiilor, a schimbărilor. Antrenând vedete ale artei stradale naționale și internaționale, era vizată realizarea unor injecții de capital cu valoare vizuală, ridicând nivelul țesutului construit. Se dorea a fi un proiect pilot, un model pentru investiții sincron (stat și privat).

În spatele propunerilor stau inventarele de imagine, hărțile nesfâșite, calculul distanțelor de vizibilitate și al parcursurilor pietonale, pe baza studiului extins pe festivaluri similare de artă stradală în Europa și pe plan internațional, pentru ca ... Europa a recunoscut arta stradală ca un mecanism efervescent în ultimele decenii.

În ciuda tuturor complicațiilor legislative, arta stradală era văzută primordial ca un fenomen nomad. Precum altadată, ea era o caravană mobilă, mutându–se prin oraș precum vechile caravane de circ și teatru, amplasate în intersecții și piețe, răspândind cultură. Arta nu avea loc, era universală, avea forța mișcării, depășirii granițelor expozițiilor și spațiilor închise (paradoxal anticipând un moment al închiderii în spatele tuturor limitelor), ocupa spațiul public, asa cum odată micile teatre poposeau în oraș, și deveneau temporar viața sa: ARTA ÎN STRADĂ la îndemâna oamenilor, arta scoasă din spatele pereților și adusă în fața lor, pe fața zidurilor, la picioarele lor.