Chasing Italo Calvino’s Invisible Cities

Comentariul autorului

Tema:
Chasing ITALO CALVINO' s invisible cities este un workshop tematic care a traversat Peninsula Italiană pe parcursul a două săptămani descoperind arhitecturile care l-au inspirat pe novelist. Structurat în 2 părți, workshop-ul are o parte de analiză în situ' de-a lungul peninsulei și respectiv o parte aplicată de modelare machete cu scopul recreeri unor arhitecturi invizibile, din umbre.
Drumul a urmărit parcurgerea orașelor aparent fantastice, corespondente reale ale orașelor ale orașelor invizibile : Matera, Napoli, Roma, Spoleto, Assisi,Pisa, Siena, Florența, Vicenza. Urmărind descrierile lui Italo Calvino, arhitecții în formare au avut ca scop redescoperirea orașelor (Diomira, Isidora, Doroteea, Zaira, Anastasia, Tamara, Zora, Despina, Zirma, Isaura, Maurilia, Fedora, Zenobia, Zobeide) pe baza caracterelor/ elementelor repetitive.
Partea aplicată a workshop-ului pleacă de la presupusa imposibilitate a ilustrării cărții Orașele Invizibile. Sub tema amplă a machetelor de hârtie, obiectivul a fost acela al recreerii unei arhitecturi din umbre, a unei arhitecturi care să fie invizibilă, efemeră, în mișcare… o iluzie, similară arhitecturilor reamintite după un timp.
În spatele workshop-ului se ascunde un exercițiu de vizualizare al planurilor și al relațiilor lor cu lumina, un exercițiu care manipulează plinul și golul în raport cu o sursă de lumină și cu mișcarea.
O serie de referințe au fost esențiale în abordarea exercițiului, cu legătură directă cu lumea teatrului, prin jocul de lumini și umbre… pentru că ultim, lumea lui Italo Calvino este o lume teatrală prin repetiție și mișcare. Lumea concepută de prozator este în esența o lume construită cu elemente puține, dar repetate, supunându-se teoriei Repetiției și Diferenței a lui Gilles Deleuze, care sublinia că repetiția devine substanța arhitecturii. Similar în lumile invizibile, elementele arhitecturale repetate sunt cele care dau caracterul specific al orașelor: orașe construite preponderent din turnuri, poduri, ziduri, scări, ferestre, uși. Ca urmare workshopul s-a constiuit ca o joacă cu puține elemente, capabile să compună prin repetiție o arhitectură. Jocul luminii și umbrelor din teatrul No, a fost în context un mecanism de amplificare și manipulare în direcția dorită.
În Soleil (Théatre du Soleil) Utopia există încă…
Arhitectură percepută ca umbră este împrumutată din Commedia dell'Arte, devenind un personaj în sine, o arhitectură care se mișcă, crește, descrește, se transformă, bazată paradoxal pe improvizație.
Câteva referințe esențiale din teatrul luminii și umbrelor au orientat studiu aplicat: Robert(Bob) Wilson, Jerzy Grotowski, Ariane Mnouchkine– regizori care s-au inspirat din teatrul convențional…operînd neconvențional. Similar acest mod de lucru a fost un exemplu pentru exercițiul aplicat cu scopul de a încuraja creativitatea și gândirea asociativă.

Metoda educativa (educație non-formală):
Formarea uni arhitect “a tot văzător”, inclusiv a lucrurilor invizibile– Studiu aplicat asupra Orașelor Invizibile ale lui Italo Calvino
Cum te formezi ca arhitect în secolul 21? Într-o perioadă dominată de mass media şi aflată sub auspiciile globalizării, vechiul proces al învăţării prin observaţie, asimilare suferă un scurtcircuit, puternic marcat de împrumutul elementelor decontextualizate. În acest context ne reîntoarcem asupra tradiţiei şcolilor europene de arhitectură de secolul al 19-lea, asupra fenomenului canonic al formării de-a lungul drumurilor. Educarea prin analiză estetică este deturnată în timp cu 100 de ani, reluând ca aplicaţie practică un drum prin Peninsula Italica construit pe baza exemplelor nuvelistului Italo Calvino. Studiul de faţă implementează observaţiile procesului estetic pe marginea cărții « Orașele Invizibile », reconstruind un traseu educativ, destinat practicii în deplasare a studenţilor arhitecţi aflaţi în anul 1 de studiu.
Metodologia parcurge definirea etapelor procesului estetic, principiile alcătuirii hărţilor de arhitectură şi defineşte modele, construieşte sistemul pe baza căruia se desfăşoară procesul educaţional. Aria de studiu este limitată asupra peninsulei Italice, cumulând aceleaşi obiective remarcate de arhitect şi respectiv obiective similare stilistic. Analiza reia etapele pe care le parcurgi pagina cu pagina, înaintând în orașe ale vieții, ale morții, ale urâtului, ale frumosului - reconstituie tipologiile distincte ale observatului ca bază a traseului şi relaţionează paşii distincţi ai asimilării categoriilor specifice ale obiectelor observate. Cheia procesului estetic este conţinută în identitatea obiectului văzut ca observat, privit, asimilat prin împrumut sau memorat, recreat. Scopul principal este acela al reconstituirii procesului construcției orașelor, pe baza elementelor determinante. Prin orientarea asimilării pe baza procesului de a vedea, a observa, a imagina, se doreşte orientarea procesului educaţiei către o asimilare activă şi o creaţie viitoare responsabilă.
Studiul aplicat se constituie astfel ca o poveste a celebrului drum, o poveste cu rădăcini în trecut şi reflexe în prezent, o poveste a obiectului arhitectural văzut dincolo de apartenenţa temporală a observatorului. Călătoria în timp este simultan un dialog între arhitecţii în devenire şi Italo Calvino, şi o poveste – o poveste a adaptării creative şi a progresiei imaginaţiei.

Tipologie: workshop, educație non-formală, universitar
Discipline: teoria arhitecturii, critică arhitecturală, arte vizuale
Finalitate: machete de hârtie/ “PAPER ARCHITECTURE”; expoziție

Inventar: 4034 km/ 13 zile/ 140 ore in situ/ 17 localități/ 51 obiective/ 65 ore atelier/ 64 studenți arhitecți/ 13 machete/ peste 20 filme animație