LIMITE…. ÎN LUMEA VECHE, ÎN SATul nostru

Comentariul autorului

O călătorie în căutarea limitelor lumii vechi pentru înțelegerea prezentului

Limitele, ale satului sau locuinței, sunt delimitări care de a lungul timpului au îmbrăcat forme diverse, care au trecut peste pandemii și epidemii… Aceasta a fost premiza pentru Școala de vară LIMITE…. ÎN LUMEA VECHE, ÎN SATul nostru, desfașurată în Sibiu, în luna iulie, cu intenția de a învăța din trecut cum s-au raportat predecesorii noștri la limite lor, când și de ce au apărut limitele și cum au devenit ele parte din viața tuturor prin definirea și transmiterea unor modele.

Nu întâmplător, subiectul Bienalei de Arhitectură de la Veneția– este How will we live together? – și discută normalitatea vieții în comunitate ca normalitate, utopie, distopie sau manifest. Exercițiul invers de repoziționare față de limite, în contextul mondial din ultimii doi ani al tuturor barierelor impuse, necesare și - nu în ultimă instanță – virtuale, a presupus o imersie în spațiul rural și în reprezentarea lui picturală, o trecere de la contemplare la atingere. Printr-o intervenție bazată pe educație non-formală dedicată tinerilor arhitecți, s-a propus o descoperire aplicată, un drum de întoarcere la trecutul vernacular pentru o mai bună reprezentare a prezentului. Școala de Vară “LIMITE…. ÎN LUMEA VECHE, ÎN SATul nostru“ a urmărit căutarea limitelor într-un fizic (Complexul Național Muzeal Astra) și transpunerea acestora în universul reprezentărilor picturale (Muzeul Național Brukenthal), forme primordiale pentru universul vernacular al satului.

Bazat pe educația non-formală și observația intuitivă, proiectul a vizat apropierea față de universul vernacular și înțelegera patrimoniului cultural material RE-construit ca un exponent al rezistenței cu valoare de model. Vechile gospodării privite ca exponente ale limitelor au fost baza descoperirii relațiilor – aplicabile atât la vârsta copilăriei, cât și la vârsta adultă. Această înțelegere și experimentare intuitivă au fost în fapt mecanisme de deschidere ale universului satului către comunitatea locală și, în același timp mecanisme de înțelegere pe un alt palier al pieselor din ansamblul muzeal, specific Complexului Național Muzeal Astra. În arhitectură, poate, mai mult ca în alte domenii, înțelegerea patrimoniului stă la baza conservării, asimilării și protejării unor valori perene, al unui univers al experiențelor trecute.

Școala de Vară este un proiect de educație non-formală, venit în susținerea tinerelor generații de arhitecți care și-au început formarea în/cu LIMITĂRILE impuse de SARS-CoV2 și dezvoltat în arealul Complexului Național Muzeal Astra și transpus în Muzeul Național Brukenthal. Acesta s-a dorit a fi o cercetare aplicată a limitelor care definesc contextual arhitectura vernaculară. Studenții, care s-au format în perioada pandemiei – formare tradusă în limite impuse și contacte reduse cu realitățile arhitecturale – au fost îndrumați de o echipă de arhitecți, specialiști și autori de proiecte, conferințe și articole cu vizibilitate.

Tipologie: școala de vară, educație non-formală, universitar
Discipline: teoria arhitecturii, critică arhitecturală, arte vizuale
Finalitate: exerciții aplicate vizând: identificarea elementelor de arhitectură comparată, studii de caz, relaționarea elementelor sensibile mediului construit, ierarhizarea elementelor constructive etc.

Date: 6 zile în Sibiu/ 14 zile în București/ 54 studenți arhitecți/ 10 lectori invitați/ 47 obiective studiate în muzeul satului/ 35 picturi analizate in muzeul Brukenthal / peste 120 ore de ilustrare grafică/ etc.