Cutia cu diplome

Comentariul autorului

Studiul face parte dintr-o serie de cercetări ale Școlii românești de arhitectură de la București, concentrându-se asupra proiectelor de diplomă elaborate în perioada 1944-1989. Cartea include 86 de proiecte ale celor mai buni absolvenți arhitecți, din perioada comunistă, studenți care au devenit ulterior profesioniști de prestigiu ai breslei.
Structura cărții: Intro, 5 capitole (decade), Concluzii.
Cercetarea se bazează pe Teza de doctorat a autoarei, "Școala românească de arhitectură (1944-1989) - Proiectele de diplomă, dinamică și relevanță" (UAUIM, București, 2013).

"Cercetarea este organizată în cinci părţi distincte, fiecare reprezentând o perioadă determinantă pentru analiză, (în mare parte generată de contextul politic respectiv): anii '45-'49 (breşa ideologică), anii '50-'59 (stalinizarea şi industrializarea arhitecturii locale), anii '60 (liberalizarea), anii '70 (reconfigurarea tipizării) şi anii '80 („îngheţul”). Un scurt studiu istoric, preliminar momentului 1944, deschide lectura Şcolii şi a climatului său general. Această împărţire pe decade are doza ei de arbitrariu. Dar am considerat că anumite linii definitorii ale fiecărei decade conturează configuraţii specifice, uşor recognoscibile de-a lungul întregii perioade analizate." (p.10)

"Reprezentarea proiectelor de diplomă era spectaculoasă în această perioadă. Se foloseau tehnici manuale felurite, de la laviu, acuarelă, creion la tuşuri, aerograf... şi multe altele, improvizate. Titlurile planşelor aveau un impact puternic, de vizibilitate şi întotdeauna într-un design corelat cu tema, se foloseau fonturi diverse, unele autentice, originale, altele personalizate. Era stabilit un format cadru, care era obligatoriu, şi care avea o oarecare flexibilitate, în patru modulări – cu lăţimea de 70, 95, 120 sau 140 cm, desfăşurate în mai multe dimensiuni." (p.114)

„Caroserie pentru «Dacia 1600»” a fost cea mai apreciată diplomă de Design din sesiunea 1983, prezentată de studentul arhitect Octavian Carabela. Tema proiectului a fost preluată dintr-o propunere a Uzinei de Autoturisme Piteşti, pentru designul unui prototip mai performant, echipat cu un motor de 1.600 cm3.
(...) Desenele prototipului sunt exuberante: axonometrii explodate, ergonomie, vizualizări în proiecţie frontală, iar macheta este impresionantă în ceea ce priveşte detaliile – nu este foarte clară scara la care este executată, dar este evidentă grija pentru ilustrarea, cât mai fidelă, în modelarea tridimensională a proiectului. Deşi proiectul nu a intrat în producţie, susţinerea unei astfel de idei la sesiunea de diplome a fost salutară şi a constituit, cu siguranţă, un gest inedit şi atractiv." (p.264)

"În general, însă, atmosfera Şcolii este radical favorabilă şi optimistă. Prin înlăturarea politicii de admitere pe baza dosarelor personale (1962), creşte semnificativ şi nivelul cultural al studenţilor, ceea ce confirmă indirect şi profilul dominantelor tematice de după 1965, din care sunt eliminate industrialele şi sistematizările masive (ca repere ale implementărilor ideologice anterioare). Interesul studenţilor pentru arhitectură este vizibil şi pasionant, atât formal cât şi într-un conţinut semantic, substanţial. Diplomele ajung la dimensiuni extraordinare, uneori cu câte 40 de planşe în rendu beaux-arts, într-o reinstaurare firească a unei tradiţii de prestigiu a Şcolii.
În mod evident atunci, conformismul de circumstanţă ascunde detaşarea de fond, în ceea ce priveşte relaţia cu ideologia politică a acestor ultimi ani '60. Flagrantul acestei ipostaze va fi, însă, „ajustat” în consecinţă, în următoarele două decade, şi corectat sistematic printr-o rigoare susţinută a directivelor de Partid şi de Stat. Enunţul strict şi concis al acestora va reaşeza noile dominante tematice, fie prin puternice mecanisme exterioare Şcolii, derivate din practica reală şi din legislaţia normativă, fie prin imperative ale propriilor sale structuri interne, manipulate coercitiv." (p.311)

Comentariul juriului

Cartea propusă se înscrie într-o serie recentă de cercetări asupra învățământului de arhitectură din România și face parte astfel dintr-o mai largă arie de investigații (absolut necesare) privind locul profesiei de arhitect într-o cultură mai largă, felul în care dinamica tematicilor și a direcțiilor de rezolvare a diplomelor de arhitectură, ca proiect de absolvire, sunt un martor și un indicator foarte fidel al dinamicii profesiei în general.

În plus față de necesitatea de recuperare a unei istorii recente - etapă esențială pentru orice cultură care încearcă să se maturizeze, cartea este și un obiect grafic foarte frumos, care calibrat pentru tema pe care o reprezintă și reflectează în mod subtil și critic asupra perioadei pe care o înfățișează.