ro | en
Fain

Fain

Autori: arh. Elisabeta - Alice Mihai, Mihai Popescu, Nadia Popescu, Dan Costache, Laur Iliescu
Birou de proiectare: Twins Studio
Foto: Alex Ionita

Comentariul autorului

Fain Sibiu - O redescoperire a artelor locale în inima Transilvaniei.

Brief: sfidarea tendințelor, ingnorarea dogmelor și căutarea artei în pulsul local al Transilvaniei. Tratearea ei într-un mod contemporan și materializarea într-un spațiu care să facă notă discordantă prin labirintul istoric al străzilor din centrul Sibiului.

Cu o suprafață totala de 1600 de metri pătrați, acest loc adăpostește elemente autentice, unde geometria întâlnește cultura pentru a reda comunității senzația unor vremuri peste care s-au așternut multe straturi de timp. Un loc complet nou, dar cu o notă vintage, ca o referință directă la valoarea monumentală a clădirii în care este amplasat.

Pe măsură ce vizitatorii urcă cele trei etaje ale restaurantului, descoperă gradual trei nivele de experiență distincte, fiecare cu propriul său caracter și cu propriul său rol în funcționalitatea spațiului ca un întreg.

Design-ul interior al restaurantului îmbină abordarea artistică cu respectul față de istoria și cultura locală, într-un mod cât se poate de sincer. Încă de la intrarea în local, fiecare detaliu este meticulos ales pentru a crea o experiență memorabilă și pentru a păstra atmosfera vibrantă dar primitoare în același timp.

Fabricat în România – Constrânși de condițiile de lucru din pandemie, un aspect cheie al proiectului a fost dorința de a promova producția locală și de a evita dependența de furnizorii externi.

Astfel, ca parte a procesului de redare a valorilor locale prin design, am colaborat cu artizani locali excepționali, care și-au lăsat amprenta asupra acestui loc. Pardoseala din dale de ciment colorate în masă și cahlele ceramice de pe pereții bucătăriei sunt lucrările unor meșteri din Sighișoara și Mediaș. Sticla suflată este opera maestrului suflar Jeni Costachescu, în timp ce producătorii români Via.Zzo sunt artizanii autenticei pardoseli de terazzo.

În esență, o locație în care simți prezența manufacturii pretutindeni, fiecare piesă de mobilier, obiect de decor și dispozitiv funcțional fiind făcute la comandă în atelierul Twins Studio și având ca rezultat o amenajare amestecată, zgomotoasă și plină de detalii, unde granițele dintre stiluri se estompează.

Nici numele nu a fost ales întâmplător, Fain fiind o stilizare cu valoare de regionalism a dorinței concrete a proprietarului de a avea un Biutiful la el în oraș.

Sustenabilitatea a stat la baza tuturor activităților noastre atunci când am imaginat un spațiu atemporal, cu o valoare latentă mare, de descoperit pe măsură ce anii trec. Noi credem că liniile autentice de design precum și folosirea materialelor de înaltă calitate își vor cuantifica valoarea odată cu trecerea timpului, fiind elementele unui proiect evergreen, care nu va necesita intervenții constante pentru a rămâne relevant în piață.

Geometria stilizată a formelor, prezentă în elementele de mobilier și decorațiuni, are rolul de a aduce un aer elegant și pe alocuri nobil întregului spațiu, fiind confecționate din lemn masiv, alamă sau alte materiale de calitate superioara. Am vrea să credem că aceste piese contribuie la călătoria privitorului în timpurile când lucrurile erau create cu migală și dragoste pentru meserie.

Mai mult decât o simplă încăpere, ne-am dorit ca restaurantul Fain Sibiu să fie o experiență senzorială desăvârșită de unde să se simtă sufletul Transilvaniei, pulsul local și pasiunea pentru frumos și autentic. Locul unde design-ul contemporan și tradiția să se întâlnească armonios, creând o poveste impresionantă despre bogăția culturală și artistică a acestei regiuni.