ro | en
Locuință Câmpulung

Locuință Câmpulung

Autori: arh. Ștefan Bianco, arh. Iulia Popescu, arh. Angela Dumitrescu, arh. Andra Angheluță, arh. Alexandru Cîrstea
Birou de proiectare: Prographic Architecture Studio

Colaboratori:
Structura: Ing. Vladimir Crișan
Instalații: Ing. Marius Briciu

Comentariul autorului

Locuința individuală din Câmpulung se află într-un cartier rezidențial în dezvoltare, situat în proximitatea unei păduri de la poalele munților Iezer. Tipologia loturilor din zona studiată este definită de o proporție alungită și o deschidere la strada relativ mică in raport cu aceasta. Astfel, proporția generală a casei continuă linearitatea firească a terenului.

Volumul general este sub-împartit modular, în trei corpuri similare ca dimensiuni, orientate către pădurea aflată în imediata proximitate și urmează panta terenului, care coboară lin către latura posterioară, într-o compoziție lineară, fiecare dintre volume având o cotă a parterului diferită. Astfel, zona de acces are o înălțime mai redusă, iar zona de zi și spațiile principale ale casei beneficiază de o înălțime liberă generoasă. Cele trei corpuri sunt conectate printr-o zonă de circulație, dispusă atât la nivelul parterului, cât și al mansardei, fiind delimitate de alveole cu vegetație pe ambele părți.

Din punct de vedere al materialității, fatada se compune din alăturarea între tabla de culoare gri antracit ce contrasteaza cu lemnul natur de pe fatadele opuse. Din punct de vedere al orientarii, se remarca deschiderea către curte și către padure prin terasele acoperite și vitrajele ample.

Casa este proiectata pentru scenariul unei familii extinse, în care părinții sunt locuitori permanenti, iar copiii sau vizitatorii locuiesc temporar restul spatiilor casei. Toate incaperile beneficiaza de iluminat și ventilație naturala, zonele de circulatie de la parter deschizandu-se către alveolele dintre volume.

La nivel functional, casa se desfășoară pe doua niveluri, la parter situandu-se zona de zi, ce cuprinde o zona de primire, o bucătărie deschisa, orientata către living și către locul de luat masa, dar și un dormitor, în completarea zonei de noapte de la nivelul mansardei. Terasele acoperite de la parter asigura un spațiu de legătură intre interior și exterior, fiind pe rând, extensii ale dormitorului, ale zonei de living și a locului de luat masa.