Casa Vălurită

Comentariul autorului

“Clădirile sunt inversul pietrelor,” zice Thomas Whately în “Observaţii asupra grădinăritului modern” în 1770. Dacă pietrele sunt solide, tari și monolitice, iar clădirile sunt goale, moi și tectonice, atunci putem considera clădirile – complet sub controlul nostru – a fi asamblări transformabile. Mergând dincolo de presupunerea Vitruviană ‘firmitas’ care duce la părtinirea zidăriei și a permanenţei ca precondiţii pentru ‘clădire-ca-arhitectură,’ Casa Vălurită prezintă posibilitatea unei arhitecturi care se transformă în timp, răspunzând nevoilor și schimbărilor utilizatorilor. Incluziunea este inteleasă aici ca o adaptare la transformări interioare.

Aici este prezentată o construcţie de lemn unde transformarea este posibilă datorită elementului arhitectural al vălului. Daca a învălui inseamnă a acoperi ceva lejer, vălul are rolul dual de a proteja o condiţie interioară și de a înregistra transformări fizice ale acelui interior pe exterior. Aproximarea cea mai apropiată a vălului în arhitectură este acoperișul care preia forma camerelor de dedesubt și le protejează de intemperii. Ar putea vălul să acţioneze mai puţin ca un acoperis și mai mult ca o învelitoare lejeră care reacţionează la și înregistrează transformări interioare? Prin folosirea unui material convenţional de acoperis, experimente iniţiale testează cum un văl construit din șindrilă de lemn capsată de plasă de sârma se deformează asupra unor obiecte tri-dimensionale variate (Fig. 1, 2, 13, 14). Vălul de șindrilă aplatizează, extinde, pliază, alunecă și învelește obiectele de dedesubt în timp ce prezintă o expresie monolitică a întregului pe exterior. Această serie propune un model de instabilitate arhitecturală de la care să construim posibilităţi spaţiale de testat la scara clădirii.

Casa Vălurită demonstrează cum învăluirea poate lua forme arhitecturale și materialităţi de lemn. Articulând o condiţie figură–fundal în plan, trei volume interacţionează cu peisajul pe o parcelă de 15m x 90m pe coasta litoralului românesc la 20 m deasupra malului mării. Proiectul are o organizare tripartită și extinde trei condiţii de peisaj distincte în interior: marea (și orizontul său), coasta (și ondulările sale) și grădina (și camerele sale exterioare) (Fig. 4, 5). In acest context, casa organizează peisajul structurând limite vegetale ce definesc gazonul, curtea și ‘camere exterioare.’ Structura casei este de lemn, permiţând cu usurintă dezvoltarea in faze a clădirii (Fig. 15). Incepând cu construcţia centrală pe două niveluri prin care se face intrarea principală în casă, două camere flanchează ulterior volumul central. Cele trei volume sunt conectate pe interior de o circulaţie liniară, permiţând unui văl de șindrilă de lemn să se onduleze continuu, fiind intrerupt doar pe faţada sudică de intrarea in casă (Fig. 11). Intrarea este inrămată de două burlane exagerate care dramatizează scurgerea apei (Fig. 7). Pe faţada nordică, suprafata neîntreruptă de șindrilă de lemn sugerează o expresie monolitică (Fig. 9, 10). Granulaţia tectonică realizată prin modelul uniform al șindrilei de lemn este uneori întreruptă pe trei colţuri de vălul de șindrilă activat. Cele trei colţuri unde experimentele anterioare cu văluri de șindrilă informează forma clădirii definesc trei logii care conectează interiorul cu exteriorul (Fig. 3). Acestea permit vălului să reacţioneze nevoilor utilizatorilor și demonstrează o primă coerenţă între aspectele tehnice și conceptuale ale instabilităţii in arhitectură.