ro | en
Proiectul „Marble Mist”

Proiectul „Marble Mist”

Autori: arh. int. Truță Daniela, arh. int. Pătrașcu Alexandra, ing. Popa Adrian
Birou de proiectare: Next Interior
Foto: Sabin Prodan

Comentariul autorului

Proiectul a implicat amenajarea unei case dispuse pe parter și etaj mansardat, situată în zona de nord a capitalei, pentru o familie cu un adolescent. Beneficiarii și-au dorit un stil contemporan, cu o paletă cromatică neutră, accentuată de detalii aurii și elemente de marmură, pentru a adăuga o notă de eleganță.

Casa era deja finisată în momentul în care a fost achiziționată de beneficiari, dar am reușit să aducem îmbunătățiri semnificative spațiului, cea mai importantă intervenție fiind la parter. Aici, am creat un gol prin eliminarea unui perete despărțitor între living și dining, transformând cele două încăperi într-un spațiu comun, fluid și deschis. Acest gol nu doar că a îmbunătățit comunicarea între cele două funcțiuni, dar a permis și o reorganizarea zonei de dining, permițând integrarea unei mese generoase pentru 6 persoane, extensibilă până la 10. Deoarece beneficiarii și-au dorit o intervenție minimă, am păstrat cât mai multe dintre finisajele existente. Însă, odată cu dărâmarea peretelui, a apărut o provocare legată de continuitatea pardoselii. Pentru a rezolva această situație și a încadra elegant noul gol, am folosit un ancadrament realizat din platbandă metalică vopsită auriu, pe care l-am extins și pe pardoseală. Acest detaliu a devenit un element de design central și a fost repetat pentru a aduce simetrie și în deschiderea dintre hol și living.

Bucătăria, organizată pe două laturi, urmează aceeași linie stilistică, utilizând nuanțe și materiale similare cu cele din zona open-space. Pe una dintre laturi am integrat centrala, chiuveta și plita, în timp ce pe latura opusă am poziționat frigiderul side-by-side și o mică zonă pentru a bea cafeaua sau a lua micul-dejun.

La etaj, am creat un spațiu de relaxare suplimentar în holul generos, organizând aici un al doilea living și o zonă media cu canapea, pufuri și televizor. Celelalte încăperi de la mansardă au devenit dormitoare: cel matrimonial, cel al adolescentului și o cameră de oaspeți. Forma mansardată a camerelor a constituit o provocare, însă am optimizat spațiul prin mobilier realizat la comandă.

În dormitorul matrimonial, peretele din spatele patului a fost tapițat integral, creând un efect de intimitate și confort, în ciuda înălțimii mai mici din zona patului. În dormitorul adolescentului, zona patului se continuă cu dressingul, în timp ce pe peretele opus se regăsesc zona de birou și televizorul. Și pentru a personaliza încăperea pentru preferințele băiatului, am optat pentru o paletă cromatică mai închisă, păstrând totodată eleganța prin inserții subtile de marmură.

În esență, prin paleta cromatică neutră, accentele de marmură și detaliile aurii, am adus un plus de rafinament spațiului. Vopseaua decorativă și oglinzile fumurii-cognac au completat designul, creând astfel o amenajare elegantă și funcțională în același timp.