ro | en
Apartamentul „Writer’s Den”

Apartamentul „Writer’s Den”

Autori: arh. int. Truță Daniela, arh. int. Pătrașcu Alexandra, ing. Popa Adrian
Birou de proiectare: Next Interior

Colaboratori:
Mobilier la comanda: Fronte Group
Foto: Sabin Prodan

Comentariul autorului

Proiectul a implicat renovarea integrală și amenajarea unui apartament de 3 camere dintr-un bloc construit în perioada comunismului din zona Floreasca. Tema proiectului a fost una interesantă și inedită, apartamentul urmând să fie folosit de beneficiari doar atunci când aceștia sunt în țară, câteva luni pe an. Mai mult, spațiul a fost gândit ca un „writer's den,” locuință destinată unui scriitor, care sa acomodeze un volum impresionant de peste 6000 de cărți. Designul este unul minimalist, cu influențe Japandi, în care predomină materialele naturale și culorile calde neutre, cu accente de albastru.

Cea mai mare provocare, dar și elementul central al proiectului, a fost integrarea celor 6000 de cărți în livingul de doar 18 mp. Pentru a maximiza spațiul fără a-l aglomera am conceput o bibliotecă pe trei laturi, cu rafturi de adâncimi și înălțimi diferite, personalizate în funcție de tipurile de cărți și obiecte depozitate. Peretele cu televizorul a fost gândit astfel încât să acomodeze atât un pick-up, cât și un spațiu de depozitare pentru viniluri, completat de un rand de sertare. În această zonă se află și colțul de citit, unde am integrat un fotoliu și un lampadar, precum și o bandă LED integrată în mobilier pentru un plus de lumină. Biblioteca continuă cu rafturi de adâncimi variabile, permițând depozitarea cărților pe 2 sau 3 rânduri, optimizând astfel spațiul de stocare. În spatele canapelei, pentru a nu încărca vizual încăperea, am creat o bibliotecă cu rafturi mai înguste, destinată cărților așezate pe un singur rând.

Întregul apartament a fost renovat, iar în zona de zi și dormitoare am optat pentru un parchet model chevron care să se potrivească cu nuanțele lemnului din care este realizat mobilierul. Pe hol și în cele două băi, am folosit ceramică neutră, de dimensiuni generoase (75x75 cm) pentru a asigura continuitate vizuală în întregul spațiu.

În bucătărie, am creat un spațiu mai luminos și deschis prin înlocuirea ușii cu un gol lat de 2 m, care aduce lumină pe hol. De asemenea, am eliminat cămara pentru a permite mobilarea pe două laturi a bucătăriei. În partea dreaptă am integrat o coloană cu microunde, ascunzând coloana cu țevi în spate, și am continuat cu zona de chiuvetă și plită. Pe latura opusă, am poziționat frigiderul, o coloană pentru espressor și depozitare și o masă cu placare riflată în spatele acesteia.

În dormitorul matrimonial, am mutat ușa dinspre dormitor în hol pentru a integra o zonă de dressing și a permite acces direct la baie, sporind astfel intimitatea. În baie, cada a fost înlocuită cu un duș walk-in, unde am folosit ceramică într-o nuanță de albastru, pentru un plus de culoare. În baia mică, cu acces direct din hol, am realizat o modificare a poziției chiuvetei și a WC-ului pentru a integra și un duș walk-in, lucru ce a necesitat multă optimizare, într-un spațiu de doar 2 metri pătrați.

În concluzie, acest proiect a transformat un apartament vechi, ce nu fusese renovat niciodata, într-un spațiu modern, primitor și funcțional, care îmbină soluții inteligente de depozitare cu un design minimalist, perfect adaptat nevoilor unui scriitor și ale soției sale.