Monstrul, pătratul și hohotul

Comentariul autorului

Expoziția de față propune o viziune ce are ca metodologie identificarea unei preferințe stilistice în arta recentă românească. Parametrii de operare a acestei întreprinderi curatoriale țin de faptul că a trebuit să lucrăm cu colecția muzeului care, deși prodigioasă, este în mod inevitabil limitată și de topografia locului de expunere care a jucat un rol important în construcția expoziției. Muzeul a fost conceput de către arhitectul Youssef Tohme ca un buncăr ridicat în aer care păstrează volumetria fostei clădiri, iar în interior parcursul muzeal este labirintic, cu un miez negru reprezentat de camerele dintre etaje ce funcționează ca niște altare, un șir de ganglioni importanți în parcursul expoziției. Spațiile nu sunt grandilocvente și a trebuit să ne ajustăm demersul unui ritm firesc de locuire familiară. Această situație ne-a convenit de minune, și noi considerăm că de cele mai multe ori lucrările artiștilor sunt făcute în spații în care se și trăiește. Mai apoi, după ce operele sunt colecționate, ele își trăiesc tinerețea tot în asemenea locuințe.
Teza principală a eseului curatorial afirmă că există două mari zone de practică stilistică în arta contemporană românească: interesul pentru formule plastice arhaice și utilizarea umorului. Expoziția arată felul cum se organizează stilistic acest interes pentru arhaic identificînd două mari căi de atac: monstruosul și geometricul. Ce e dincolo de ceea ce cunoaștem nu ni se poate înfățișa decît într-o manieră nefamiliară, monstruoasă. O altă posibilitate de a alcătui o imagine ce trimite spre lumea de dincoace de noi ar fi abstracțiunea de factură geometrică. Figura pătratului este perfectă și este greu de găsit în cotidianul natural. A doua mare paradigmă înfățișată în expoziție este o preferință constantă pentru umor în arta plastică autohtonă. Umorul este o strategie de supraviețuire a unor oameni din acest areal geografic, o supapă sufletească, făcînd viața sub timpuri suportabilă.
„Monstrul, pătratul și hohotul” propune o analiză a „arhaismului” observînd că modul în care se organizează plastic acest concept tinde să prefere, fie degringolada asimetrică a monstruosului, fie regularitatea armonică a formelor geometrice.
Traseul este unul ascendent. Subsolul este complet ocupat de instalația imersivă a Victoriei Zidaru, un fel de substrat de cernoziom pentru restul etajelor. Zona cafenelei – de la parter, un interstițiu al transparenței și comunicării – e dedicat artei cu trimiteri sociale. Mai departe, am amplasat două sculpturi care funcționează ca niște borne în debutul vizionării etajelor superioare. Lucrarea lui Paul Neagu, Double New Hyphen, în dreptul scării din stînga, și cea a lui Cătălin Bădărău, Fără titlu, în dreptul accesului pe scara din dreapta. Cum există trei motive și două teme după care se organizează expoziția, am optat pentru o panotare care pornește aventura iconografică a monstrului pe scara din dreapta începînd cu lucrarea lui Bădărău. Ea va continua pe etajul 1 și se va desfășura de cele mai multe ori pe peretele din dreapta. Etalarea motivului – pătratul – se va face pornind de la lucrarea lui Neagu, astfel că la primul nivel privitorii vor fi în mijlocul celor două fălci ale arhaicului: pătratul și monstrul. La etajul al doilea simțim că totul se transformă în umor. La ultimul nivel e o sinteză sumbră a celor două nivele anterioare unde monstruozitatea și umorul se reconectează într-un dans macabru înainte de final.