Constantin Brâncuși: Surse românești și perspective universale

Comentariul autorului

Sălile Muzeului Național de Artă Timișoara, care au găzduit expoziția Surse românești și perspective universale dedicat operei lui Constantin Brâncuși, au un caracter arhitectural foarte puternic, pe de-o parte din cauza formelor baroce, iar pe de altă parte datorită contrastului dintre culoarea albă a pereților și a tavanelor respectiv culoarea închisă a lemnului tâmplăriilor ușilor, ferestrelor, obloanelor de lemn și a plintelor de la nivelul parchetului. Conceptul arhitectural se bazează în primul rând pe diminuarea acestui contrast puternic și definirea unui spațiu mai neutru pentru expunerea lucrărilor din expoziție. Caracterul arhitectural a sălilor, dimensiunea spațiilor, modul în care sunt realizate legăturile între ele, prezența puternică a tuturor ușilor, ferestrelor, inclusiv a nișelor, care păstrează memoria circulațiilor zidite, și nu în ultimul rând, prezența elementelor decorative, determină o abordare arhitecturală de simplificare a spațiului.

Împreună cu curatoarea expoziției, doamna Doina Lemny, expertul Brâncuși din partea Centre Pompidou, am decis expunerea lucrărilor într-o formă nouă, atipică pentru expozițiile artistului de până acum. Arhitectura expozitiei este inspirată din fotografiile realizate chiar de către Brâncșsi și recreează atmosfera din atelierul lui de fotografie. Brâncuși, care a învățat să fotografieze de la Man Ray, a încercat să surprindă în imaginile sale esența sculpturilor sale și a dorit transmiterea emoției către privitor prin excluderea luminii naturale, anulând astfel orice element perturbător. Un număr mare dintre aceste fotografii au făcut parte din expoziția de la Timișoara, oferind în premieră vizitatorilor propriul unghi de vedere asupra sculpturilor expuse și un instrument personal de citire al sculpturilor.

În transpunerea viziunii lui Brâncuși, primul pas a reprezentat eliminarea tuturor elementelor vizuale suplimentare și transformarea spațiului expozițional într-unul omogen, care să permită lucrărilor să fie în centrul atenției. În contrast cu abordările de tip white-cube, uzuale pentru expunerea lucrărilor lui Brâncuși, în vederea transformării spațiului acesta a fost vopsit integral în negru, absorbind astfel lumina. Suplimentar au fost întroduse în anumite zone draperii negre pentru a ascunde geamurile și nișele existente în spațiu. Pardoseala a fost acoperită cu mochetă neagră, absorbind împreună cu draperiile și sunetul pașilor vizitatorilor. Astfel, privitorul a fost introdus într-o dimensiune în care simțurile i-au fost estompate, atenția fiind focalizată exclusiv pe operele expuse. Iluminatul punctual pe fiecare lucrare, opus unui iluminat general, generează un spațiu izolat pentru fiecare vizitator, unde restul persoanelor sunt înghițite de intuneric si accentul se pune pe conexiunea privitorului cu lucrările de artă, creând astfel o legătură intimă puternică.