Comentariul autorului
În urma participării la Universitatea de vara Bucium 2024-Salvgardarea patrimoniului rural prin educație, ediția a XII-a, organizat de Asociația Rancontres du Patrimoine Europe Roumanie (RPER), în perioada 03-18 august 2024 am descoperit satul Muntari, jud. Alba, un loc ascuns în munți, populat doar de câțiva locuitori. Acolo, centrul de interes a fost biserica construită în jurul anului 1700, de care ne-am ocupat prin propunerea de restaurare. Astfel, plecând de la acest proiect de studiu, am conceput proiectul suport. Acest proiect se compune din restaurarea clădirilor anexe bisericii, precum scoală, căminul cultural și magazinul din sat. Pe lângă aceste programe de arhitectură am propus un complex gastronomic local care oferă și unități de cazare.
Când am vizitat școala am găsit o clădire dezafectată, care deservește patru încăperi. Astfel , am propus transformarea acesteia într-o scoală de meserii, un loc unde se poate învață prelucrarea lemnului.
În prezent, căminul cultural este utilizat că o anexă a bisericii, un loc de servit masa la evenimente religioase. Astfel, am venit cu propunerea unui punct de memorie colectivă, un spatiu încărcat de istorie, unde atât localnicii, cât și turiștii pot afla cele mai importante informații despre zonă.
Magazinul se află în proximitatea căminului și am ales să păstram funcțiunea inițială, transformandu-l într-un spatiu comercial de suveniruri.
Motivul acestor trei propuneri de restaurarea a fost dorința de a readuce la viață satul Muntari, care în prezent mai are doar trei locuitori. Astfel, am gândit complexul gastronomic local, un loc atractiv atât pentru turiști, cât și pentru localnici, care prezintă unități de cazare pentru doisprezece persoane.
Propunerea dispune de trei elemente principale ce adăpostesc trei unități de pregătire și servire, unde localnicii pot prepara mâncărurile tradiționale spre încântarea turiștilor Având în vedere zona montană de care dispunem, terenul prezintă diferențe de nivel foarte mari. Astfel, unitatea gastronomică se afla la cota 0, iar la nivelul inferior se regăsesc șase unități de cazare pentru turiști.
De asemenea, structura originală a caselor este cu soclu de piatră naturală, lemn, predominant bradul, cu șindrilă prelucrată tradițional de către meșterii din zonă. Astfel, am încercat să utilizăm aceste materiale specifice zonei.
Conceptul care stă la baza amenajării suport este “Unde de memorie” și sugerează o serie de straturi vizibile și invizibile ale istoriei, tradițiilor și emoțiilor locului. Prin integrarea conceptului de “unde de memorie”, arhitectura din Muntari, Alba, poate deveni un mediu în care tradiția și modernitatea coexistă armonios. Spațiile construite reflectă trecutul, dar pot permite și comunității să-și creeze noi amintiri, generând o continuitate emoțională și culturală.
Așadar, prin propunerea acestui proiect ne dorim să promovăm satul Muntari, dar și întreaga zonă, deoarece este un colț de rai neexploatat în inima munților, cu un potențial de neegalat.