Spațiu muzeal cinematografic senzorial "Marconi"- București

Comentariul autorului

Spaţializarea arhitecturală pleacă de la trei tipuri de relaţionare între utilizatori şi construit. În primul rând este vorba despre ideea de experimentare a dinamicii cinematografice. Mişcarea în cinema apare atunci când mai multe instante statice se succed cu o viteză de 24 cadre pe secundă. Aceasta succedare de instante statice formează o durată. În sine, cinematografu este o reprezentare fidelă a realităţii însă mişcarea, prin montaj, se transformă în gândire. Montajul permite opoziţia contrariilor pentru că intervine prin juxtapunere, alăturare sau chiar suprapunere în derularea instanţelor statice. Asemenea montajului, spaţiul cinematografic este în esenţă sa o opoziţie a contrariilor alcătuită din mai multe secvenţe. Experimentarea spaţiului cinematografic va fi o alcătuire, un asamblaj de părţi distincte în caracter dar care fuzionează în compoziţie. Ideea de montaj poate fi similară conceptului de Bricolage propus de Glen A. Mazis. Bricolage pleacă de la obiecte din realitate şi le integrează într-o compoziţie modificată, inovativa, păstrând în structura sa elemente din obiectele folosite. Mişcarea transpusă în arhitectura este îndeplinită prin parcurgerea şi înţelegerea ipostazelor spaţiale aflate în contrast. A doua parte, sintetizează în desfăşurarea sa ideea de contemplare psihologică. Afectivizarea vizitatorului apare prin relaţionarea cu elemente simbol care trimit spre imagini şi coduri vizuale din lumea cinematografică. Un exemplu poate fi ideea/ imaginea scării, producătoare de suspans, necunoscut, etc. Scara în spaţiul muzeal conematografic senzorial devine un element de referinţă şi trimite prin prezenta sa la temporalitatea lumii cinematografice. În consecinţă, ideea de experimentare poate fi considerată transpunerea senzorialităţii în spaţiul muzeal cinematografic senzorial în timp ce contemplarea psihologică devine o versiune a expoziţiunii narative. A treia ipostază marchează activităţi de socializare şi dezbatere. Spaţiul muzeal cinematografic senzorial propune o relaţie utilizator – utilizator. Vorbind despre conceptul de agoră culturală, Daniela Rădulescu aduce în discuţie conceperea spaţiilor pe baza noţiunii de dialog unde “disponibilitatea permanentă pentru conversaţie (…) şi schimbul de idei trebuie să reprezinte scopul principal al gândirii spaţiilor sale interioare . Favorizarea momentelor de conversaţie în parcursul muzeal prin zone specifice sau activităţi culturale -lansări de cărţi, workshop-uri, dezbateri, mese rotunde, proiecţii de film, cursuri etc.- sunt mijloace de integrare a muzeului într-un angrenaj socio – cultural. Filmul şi muzeul pot fi două mijloace de transmitere şi educare axiologică însă relaţia dintre cultura şi societate atrage atenţia asupra unui spaţiu interfaţă, mediator, catalizator şi punct de atracţie. Agora culturală este primul contact cu spaţiul muzeului/centrului cultural şi este prezent în imediata vecinătate cu spaţiul public, devenind extensia să. În acest punct vizitatorul se opreşte la o intersecţie de drumuri şi apare ideea de spaţiu psihologic muzeal.