ro | en
Muzeul Atelier Școala de la Piscu
  • Premiul secțiunii „Arhitectură construită / arhitectură publică”
  • Cel mai bun client de arhitectură 2021

Muzeul Atelier Școala de la Piscu

Autori:
arh. Cosmin Pavel
arh. Cristina Constantin
stud. arh. : Ana Băbuș, Anca Bardan, Sabina Bobric, Daniela Hurezeanu, Adonis Lemnaru, Teodor Neagu, Diana Necula, Octavian Puiu, Mihai Stoica, Andrei Subțirică
Birou de proiectare: ABRUPTARHITECTURA

Colaboratori:
Inițiatori: Adriana și Virgil Scripcariu, Asociaţia ”Gaspar, Baltasar & Melchior”
Coordonatori workshop proiectare 2016 / 2017 : Cosmin Pavel, Mihnea Simiraș, Cristina Constantin
Structura: ing. Gheorghe Ionică
Instalații: ing. Catălin Popescu
Foto: Laurian Ghinițoiu, Diana Iabrașu, Marius Vasile, Andy Ostafi

Comentariul autorului

”Muzeul Atelier Școala de la Piscu” are șansa instalării într-o depărtare față de oraș, într-o vădită izolare care îl așează deja, chiar înaintea întrupării sale, într-un loc ales, protejat, într-un spațiu larg, menit să fie centru. Mai este lumea lutului, a olăritului, a unei faceri care în toată banalitatea și modestia ei trimite fără rest la acte întemeitoare, la facerea lumii și a omului. Vasul poartă cu sine materia și metafora creației, dar înmagazinează și schemata spațiului arhitectural – golul dinăuntru ca temei teleologic, ce se naște în centrul materiei care se lasă modelată, atinsă și cumințită către margini, încremenită ca limită dintre afară și înauntru.
Păstrator și developator de timp consumat, revolut, muzeul trimite la arhetip, la un model primar ca fiind ceea-ce-stă-la-început. Muzeul nu propune, deschizând, doar un spațiu al memoriei ci și un timp ce se actualizează prin accesul la logosul artefactului care mărturiseste, dezvăluind o lume inactuală. Reflectând la filiația arhitecturală, la modelul potrivit pentru clădire, cel mai la îndemână ar fi fost emanarea lui din arhitectura rurală, din casa veche a satului de câmpie, etc. Totuși scara lui, alta decat cea a umilei case rurale, prezența sa voit magnanimă, grăitoare și monumentală – toate acestea calități de dinainte de proiect - îl descalificau pentru o pură inspirație edulcorantă din folclor.
Pe toate aceste „pietre de temelie” s-a profilat conturul necesar autonom, central, întemeietor și implicit stabilizator al clădirii ca fiind radical altceva decât substanța construită a satului.
Îndepartat de la drum, înălțat pe un soclu de pământ, el dă seama în primul rând de propria logică : o incintă pătrată de coloane de lemn repetată omotetic, la pas egal, dinspre margine spre centru, scăzând convergent către stâlpul unic din centru, ridicat pragmatic spre a ține culmea acoperișului. Angajat tipologic în binomul atrium - portic perimetral muzeul își ancorează centrul ocupându-l (antidogmatic) și își suspendă limita către exterior, exhibându-și structura scheletală.
Lemnul se arată în două aluri complementare. Prima este cea a lemnului-trunchi, netrecut prin lamă, neîndreptat și ne-standardizat, purtând încă semnul contingent al pădurii, accidentalul creșterii sale. A doua alură este cea geometrizată, introdusă în dimensiune, placută logicii curente și ingineriei. În cele doua ipostaze - naturală și industrială - lemnul e dispus alternant : în afară coloanele-trunchiuri ale porticului, pe limita vitrajului și mai la interior stâlpii 20x20, la centru o felie de stejar cu o istorie acvatică. Și tipul fundării urmărește logica elementelor și firea lor: stâlpii au fundații inginerești, trunchiurile sunt arse, și bătute în gropi.
Paradoxal e puțin lut implicat în edificarea muzeului. Pardoseala sălii mari de jos e din piese vechi de țiglă cu vârf ascuțit, adusa din Tara Bârsei, așternută și șlefuită. Peretele concav al scării e din paie legate cu lut bătute în cofraj. În interior, la baza fiecărui stâlp de lemn, într-un mic șanț jur-împrejur veghează apotropaic figurine de lut, modelate cu un gest metonimic, ceas de ceas în anii din urmă de unul dintre ultimii olari din Pisc. Prezența aceasta discretă, totuși semnificativă a pământului ars într-un muzeu dedicat ceramicii, contrazicând poate prejudecata inpirației implicite din geometria formală a olăritului și a vasului, fie cea a unei edificari din pământ, constituie în economia facerii muzeului, alături de scoaterea din apele lacului a stejarului ce s-a facut stâlp și masă, stratul diafan al întâmplărilor potrivite.



Alte lucrări cu aceiași autori: