Comentariul autorului
Deschis în 1978, numit „Flora” până în 1998, hotelul Crowne Plaza a fost organizat dintotdeauna în jurul ideii de tratament și sănătate. Astfel, modernizarea zonei de tratament a hotelului a reprezentat o misiune importantă pentru echipa noastră. În realizarea proiectului ne-am raportat constant la cele trei caracteristici fundamentale ale clădirii: deschiderea către natură, claritatea geometriei și fluiditatea spațiilor, oferind utilizatorului o călătorie a simțurilor pe parcursul a 1000 de metri pătrați, de la piscină către zone de tratament umed și uscat, săli de yoga și fitness.