Expoziția “Enough is enough”, BETA 2020

Comentariul autorului

O bienală despre responsabilitate trebuie să fie un act de responsabilitate. Amenajarea expoziției principale, Enough is enough, a Bienalei Timișorene de Arhitectură BETA 2020 a început cu încercarea de a răspunde la întrebarea ce înseamnă un design responsabil pentru o expoziție la o scară mare, care are o durată de o lună de zile, dar care în final, riscă să producă multe obiecte-suport noi, care vor trebui depozitate și refolosite.
Primul gest, în acord cu manifestul expoziției a fost acela de a alege ca spațiul gazdă să fie Muzeul Corneliu Miklosi, o hală a fostului depou de tramvaie.
Pasul imediat următor a fost acela de a invita în echipă doi peisagiști timișoreni, pentru a-și imagina o grădină interioară care să fie partener proiectelor expuse, nu numai prin crearea unui mediu bun pentru vizitatori, ci și prin ilustrarea temelor manifestului expoziției cu ajutorul grupării speciilor de plante. În plus, cel mai important aspect al acestei grădini este că ea poate deveni, ulterior expoziției, o grădină a locuitorilor din Timișoara. Ea poate migra într-un spațiu public al orașului și poate avea un scop care este dincolo de acest prim moment efemer. Echipa de organizare a bienalei a stabilit un parteneriat cu administrația publică în vederea realizării acestui proiect.
În ceea ce privește designul general al expoziției, acesta a plecat și de la o coincidență simpatică, aceea a numărului de travei al halei care este același cu numărul de teme ale manifestului expoziției. Prin urmare, am decis să asociem fiecărui spațiu descris de două ferme metalice, una dintre teme, și implicit proiectele selectate pentru a ilustra tema respectivă.
Pentru o parte a proiectelor expuse am desenat obiecte suport care provin dintr-un limbaj comun al grădinii și arhitecturii, și anume, scări. Ele sunt și un simbol pentru șantier, deci pentru procesul de transformare. Sperăm că unele dintre aceste obiecte vor fi refolosite pentru alte viitoare expoziții BETA, precum și că parte din ele vor migra în spațiul viitoarei grădini pentru a folosi drept suport plantelor.
În același timp, am inclus în designul expoziției atât elemente de structură existente drept suport de expunere, precum și obiecte aflate deja în depozitul Beta, produse cu ocazia unor expoziții anterioare.
O altă coincidență pe care am exploatat-o în designul expoziției a fost aceea de a găsi în spațiul central al halei o structură metalică utilitară, galbenă, o prezență care funcționează perfect simbolic pentru o mare parte dintre temele manifestului deoarece funcția ei este aceea de a face posibilă reparația tramvaielor. Prin urmare, proiectele aflate în secțiunile Reusing what is abandoned și Repairing what is broken au migrat în jurul acestei structuri existente.
Am invitat obiecte produse pentru alte expozitii de colegi arhitecți pentru a servi parte din expunere, este cazul mesei A big table, desenată de Tudor Vlăsceanu pentru Romanian Design Week 2017 pe care am dedicat-o temei proiectelor comunitare.
În spațiul expoziției există și două zone dedicate întâlnirii și lucrului - conul zonei de conferințe și bucătăria - spațiul atelierelor. Ne-am imaginat că proiectele reprezintă rețetele de arhitectură responsabilă, iar materialele lor, ingredientele, de aceea, etajerele bucătăriei conțin parte din mostrele proiectelor expuse și vor continua să adune pe parcursul lunii rezultatele atelierelor care se vor întâmpla în acest spațiu activ, al experimentului. Iar conul, care marchează locul întâlnirii a fost produs cu un meșter împletitor din nuiele de alun și cu o croitoreasă care a folosit textile naturale, produse local.
Ca un simbol al întregii expoziții am propus un loc al hărții interactive a Timișoarei, în care am invitat vizitatorii să planteze semințe în propriul oraș sperând că, la final, vom avea un obiect rezultat din suma gesturilor mărunte ale fiecăruia, o jardinieră colectivă, care poate călători și ea ulterior, alături de întreaga grădină.
În plus, ca un fir subtil al întregului concept expozițional, am avut tot timpul în minte nevoia de a crea o atmosferă imersivă, care lucrează mult cu materia și cu vegetația, pentru a vorbi despre proces, pentru a îți putea oferi momente de respiro și pentru a putea citi și altfel, tactil sau visceral, deschizând bienala către toate categoriile de public, nu numai pentru publicul specializat, direct interesat de mediul construit.