ro | en
Reabilitare casă de vacanță

Reabilitare casă de vacanță

Autori: arh. Ruxandra Vașcovici, arh. Matei Dumitrescu, arh. Andrei Ștefănescu
Birou de proiectare: Studio ae - architecture & evolution

Colaboratori: Constructor Axa Trans Construct SRL

Comentariul autorului

Argument. Cum putem interveni pe clădirile construite realtiv recent cu un budget rezonabil astfel încât să creăm o viață mai bună pentru oamenii care o folosesc și să oferim un sentiment de local?
În România, clădirile existente reprezintă o resursă neutilizată și se află într-o stare de degradare de cele mai multe ori. S-a construit mult după anii 90 și de cele mai multe ori fără atenție către contextul și tradiția locală
Clădirea studiată a fost construită în anii '90 și a fost casa de vacanță de la munte folosită destul de rar. În 2021 proprietarii s-au hotărât să o renoveze și să o și închirieze iubitorilor de munte.
Concept. Am pornit de la dorința de a-i oferi casei existente un sentiment de local, de montan, cu referințe la tradiția de a construi de pe Valea Prahovei. În zonă, am observat uimitoare detalii și decorații tip trafor la pridvoare. Elementele principale noi propuse continuă specificul zonei.
Păstrând geometria existentă a casei, intevenția a fost majoră atât la exterior, cât și la interior.
La exterior, am folosit un trafor din lemn de rășinoase care are forma unui brad stilizat, motiv pe care l-am folosit la gard și balustrade. Am propus un lounge exterior, la nivel cu terenul, orientat către peisaj și dispus axial cu balconul. Am păstrat baza din piatră a clădirii, fațada a fost termoizolată, am marcat prin ancadramente din lemn ferestrele existente, balustradele din lemn sunt meșteșugite. Am propus un concept de iluminat care să anime locul și noaptea.
La interior, parterul este un amplu open space primitor care conține intrarea cu loc și pentru skiuri, bucătăria, livingul cu fotolii confortabile, diningul cu o masă mare din lemn masiv, un șemineu ca accent vertical și cu baza din piatră păstrată din amenajarea inițială.
La nivelul pardoselii din parter am separat în două zone în funcție de rezistența la trafic și uzură: intrarea, bucătăria, holul, baia formează o suprafață continuă din microciment, iar pentru zona de zi am propus o dușumea. Toate tavanele sunt sunt din lemn masiv tratat și periat, metodă prin care se pune în evidență fibra și textura materialului. La nivelul tavanelor stereotomia se schimbă a.î. să marcheze zonele diferite.
Pentru dormitoare, conceptul cromatic se inspiră din colecția Culorilor Brâncovenești. Fiecare oaspete va avea o surpriză și va descoperi una din nuanțele tradiționale: adânc de apă, miez de pâine, verde pășune, grena bujor sau nor de ploaie.
Pentru a oferi o experiență de neuitat oaspeților, vila acomodează și locuri de parcare pentru mașini electric și o saună ascunsă în panta muntelui.