Comentariul autorului
Funcțiunea de locuire în mediul urban pentru secolul actual presupune în primul rând crearea unui cartier de tip dormitor. Această afirmație este intr-o oarecare măsură exagerată, dar relevează cel mai bine necesitățile omului modern din zona urbană, întrucât agitația din viața urbană presupune retragerea într-un astfel de mediu. Acest lucru presupune crearea unui complex liniștit și echilibrat, lipsit de circulații auto în interiorul acestuia pentru a nu lasa loc compromisurilor. Amenajările exterioare sunt dedicate excusiv circulației pietonale și spațiilor recreative. Arhitectura modernă este pusă în operă prin folosirea unor elemente și a unui colorit temperat, ce creaza atmosfera dorită. Terasele ample a apartamentelor permit folosirea acestora ca spațiu de recreere, fiind dimensionate pentru acest scop. Compartimentarea este concepută să satisafacă o gama larga de clienți, avant apartamente cu gradină, apartamente cu două, trei și patru camere in cate doua configurații fiecare. Având integrat și funcțiuni de recreere precum piscină și zonă de gym, oferă clienților săi funcțiunile pe care în mod normal le găsesc extern de zona de locuire. Necesitățile pe care un astfel de proiect trebuie să le satisfacă sunt în esență simple, dar complexe datorită restricțiilor și impunerile mediului urban. Acest complex raspunde foarte bine atat funcțional cât și estetic acestora și aduce in piață o varianta de locuire in contrast cu stilul “agitat” al mediului, dar integrat acestuia.