ro | en
Liceul Lucian Blaga, Cluj-Napoca
  • Nominalizare la secțiunea „Arhitectură de portofoliu / arhitectură publică”

Liceul Lucian Blaga, Cluj-Napoca

Autori: arh. Cosmin Georgescu, arh. Mihaela Bâcu, arh. Andrei Barbu, arh. Mario-Dan Câcu, arh. Alexandru Moldovan, arh. Dragoș Toacă
Birou de proiectare: Shaft, Traumnovelle

Colaboratori: arh. Alice Andreea Georgescu

Comentariul autorului

Cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca este un exemplu specific al tipologiei de Microraion dezvoltate în anii șaizeci. El denotă o viziune în care activitățile umane se împart în zone clar demilitate. Abordarea constructivă se făcea prin metode de asamblare rapidă și prin folosirea materialelor ieftine pentru a oferi cât mai rapid unități de locuit, adesea lipsite de identitate. Dincolo de aceste aspecte, o calitate importantă a Microraionului rămâne felul în care se menține o distanță ușor de parcurs prin distribuția clădirilor publice.
Extinderea Liceului Lucian Blaga apare ca o explorare a calităților patrimoniului socialist, adesea neglijat, ignorat și subevaluat. Prin propunerea unui viitor posibil, proiectul se conturează ca un ecosistem în creștere, în care ceea ce a fost divizat se reîntregește. Cum poate școala deveni un catalizator pentru îmbunătățirea cartierului? Cum pot școala și împrejurimile sale oferi un spațiu educațional care să susțină transformarea copiilor în adulți ce vor să reconstruiască viitorul? Cum se dezvăluie ceea ce a fost ascuns? Pentru a răspunde acestor preocupări, proiectul intervine la toate nivelurile, atât asupra mediul construit, cât și în cel neconstruit. Cele două parcele ale școlii se află într-un punct strategic, între o zonă rezidențială amplă și un parc public. Un loc în care actorii urbani încearcă să comunice, fără prea mult succes.
Strategia proiectului este de a optimiza realitatea actuală - proiectul evită conștient gesturile mari și se bazează pe descoperirea calităților existentului. O simplă redefinire a limitelor dintre liniile private și publice prin intermediul unei rețele naturale de vegetație abundentă, ce se extinde dinspre parc către alei și spațiile neutilizate dintre parcele. Proiectul poate fi înțeles ca o pădure cu decupaje de diferite dimensiuni, care deschid o diversitate de posibilități locuitorilor săi. Programul educațional este distribuit pe cele două parcele și înspre spațiile publice pentru a intensifica o conexiune între interior și exterior.
Una dintre cele mai puternice unelte de învățare este jocul. Jocul este modul în care societățile și-au împărtășit cunoștințele de-a lungul timpului. Școala de mâine este o școală în care elevii merg să se joace învățând. Cele două clădiri școlare existente sunt, prin urmare, reînnoite pentru a se adapta acestui standard. Extinderile și spațiile urbane adiacente încurajează toți locuitorii să se devină parte a acestui joc.
Proiectul își propune formarea unui loc în care atât locuitorii cartierului, cât și elevii și părinții, se pot întâlni. Pista de alergare devine limita unei piețe urbane, un loc unde părinții și copiii mici sau mari se pot aduna după școală în siguranță. Este, de asemenea, un loc de plimbare în weekend sau un loc pentru evenimente colective. Un loc în care să te odihnești după o plimbare lungă în parc.
Rezultatul este conturarea unei atmosfere specifice prin transformarea elementelor existente într-un sistem coerent. Fără a încerca inventarea unei noi realități, ci mai degrabă optimizând-o pe cea existentă. Proiectul contruiește un sentiment de identitate și continuitate folosind memoria personală și colectivă. Acestea se traduc în expresia arhitecturală a clădirilor, dar și în selecția arborilor vopsiți la baza cu var sau în păstrarea grădinilor cu flori din jurul blocurilor. Realismul românesc devine astfel o atmosferă, prin capacitatea de a reconecta și de a crea spații posibile.