Casa Satului - arhitectura solidarității

Comentariul autorului

Proiectul re-construiește locuința unei familii cu cinci copii dintr-o așezare rurală din sudul Munteniei, distrusă complet de un incendiu devastator la începutul anului 2025. Deși casa a fost pierdută în întregime, incendiul nu a făcut victime – întreaga familie reușind să se salveze. Pentru oameni care trăiau și înainte cu mijloace modeste, pierderea a însemnat însă dispariția nu doar a casei, ci și cadrul material al unei vieți de familie construite în timp, din obiecte, obiceiuri, repere și amintiri.

Răspunsul a venit din interiorul comunității. Administrația locală s-a implicat imediat și a coordonat întregul proces și a mobilizat resurse, locuitorii satului – ei înșiși cu posibilități limitate – au contribuit financiar și material, iar sprijinul s-a extins și dincolo de localitate. Arhitectura a avut aici rolul de a transforma această solidaritate într-un demers coerent, sigur și realizabil. Serviciile de proiectare, de la concept și documentația pentru autorizare până la proiectul tehnic și asistența pe șantier, au fost asigurate integral pro bono. Proiectul este autorizat, iar șantierul este în desfășurare.

Noua locuință păstrează suprafața construită la sol a casei dispărute, ca gest de continuitate, nu de extindere. Planul reinterpretează tipologia tradițională a locuinței din Câmpia Română: o tindă centrală, reinterpretată, lărgită la scara unei camere de zi, distribuie direct către bucătărie cele trei odăi de dormit – a părinților, a fetelor și a băieților, baie și spațiile anexe. Volumul este compact, pe un singur nivel, cu aproximativ 100 mp utili. Podul este dimensionat pentru o posibilă etapă viitoare, în care va putea deveni spațiu locuibil, pe măsură ce copiii cresc și resursele familiei o vor permite.

Prispa acoperită mediază relația dintre casă, curte și grădină, iar acoperișul în patru ape, soclul colorat și brâul de sub streașină reiau, fără ostentație, limbajul construcțiilor din vecinătate. Ancadramentul ferestrei către stradă, refăcut după casa pierdută, rămâne singurul element reconstituit întocmai – un martor al casei vechi în noua casă. Soluțiile constructive adoptate sunt cele curente în mediul rural, cunoscute meșterilor locali și compatibile cu utilizarea materialelor provenite în bună parte din donații; anveloparea termoizolantă și instalațiile asigură standardele unei locuiri contemporane.

Înscriem acest proiect nu pentru expresia sa formală, ci pentru procesul pe care îl face vizibil. El vorbește despre rolul arhitecturii atunci când resursele sunt puține, iar nevoia este absolută: instrument de coordonare, garanție a calității și formă dată solidarității. Casa Satului nu este un gest de caritate, ci rezultatul unei responsabilități asumate împreună.

Dincolo de destinul unei singure familii, ea va rămâne în timp ca mărturie a felului în care o comunitate a ales să răspundă unei tragedii. O casă ridicată prin contribuția multora devine astfel parte din memoria colectivă a satului – iar această solidaritate, făcută vizibilă și durabilă prin arhitectură, este poate lucrul cel mai de preț pe care o comunitate îl poate construi.