Între calcane. Casă în cartierul armenesc

Comentariul autorului

Proiectul pornește de la o întrebare simplă: cum poate o casă veche să continue să locuiască orașul fără să fie nici înghețată într-o imagine a trecutului, nici anulată de intervenția contemporană?
Imobilul se află într-un țesut protejat al cartierului armenesc, într-o succesiune de parcele înguste, calcane, curți și fronturi construite în timp. Clădirea existentă nu este monument istoric, dar păstrează către stradă o identitate recognoscibilă: proporția golurilor, ancadramentele, cornișa, ritmul fațadei și imaginea marchizei de acces. Intervenția nu tratează aceste elemente ca pe un decor, ci ca pe suportul unei continuități urbane. Fațadele vizibile din stradă sunt păstrate, consolidate și restaurate, în timp ce părțile lipsite de valoare arhitecturală sunt înlocuite pentru a permite casei să răspundă unei locuiri contemporane.
Noul se așază astfel în spatele și deasupra existentului, fără a încerca să îl imite. Între cele două apare o zonă de tranziție: o bandă vitrată continuă, retrasă și discretă, care separă lectura casei vechi de volumul supraînălțării. Deasupra, acoperișul este reinterpretat ca o succesiune de volume frânte, aproape arhetipale, a căror geometrie rezultă atât din logica spațiilor interioare, cât și din constrângerile parcelei, ale calcanelor și ale profilului urbanistic. Pantele, retragerile și variațiile de coamă construiesc o siluetă nouă, dar compatibilă cu scara locului. Finisajul continuu al acoperișului este realizat din membrană poliuretanică lichidă, aleasă pentru a elimina cât mai mult rosturile și muchiile vizibile și pentru a susține lectura unei forme abstracte, unitare, aproape monolitice. Geometria acoperișului răspunde totodată limitelor de înălțime și retragerilor impuse în zona protejată.
Casa se dezvoltă pe verticală, de la subsolul existent reparat și integrat, până la mansardă, într-o structură de locuire compactă. Parterul păstrează relația directă cu strada și curtea, etajul concentrează spațiile intime, iar mansarda devine un nivel mai liber, modelat de geometria acoperișului și deschis către lumină prin goluri controlate și decupaje în pantă. În spatele frontului construit, curtea este eliberată și recuperată ca spațiu verde, contrapondere a densității construite. Pe o parcelă de suprafață redusă densitatea nu este negată, ci negociată prin retrageri, transparențe și o mai bună relație dintre casă și curte.
Intervenția lucrează deliberat cu diferența dintre vechi și nou. Restaurarea nu urmărește o reconstituire nostalgică, iar contemporaneitatea nu caută contrastul spectaculos. Betonul armat, închiderile performante, suprafețele vitrate și noile finisaje sunt introduse într-o arhitectură care acceptă memoria ca materie de proiect. Casa devine astfel un palimpsest: o construcție în care timpul nu este șters, ci făcut lizibil.
Mai mult decât o extindere, proiectul propune o formă de continuitate. Păstrează ceea ce dă măsură străzii, transformă ceea ce nu mai poate funcționa și adaugă ceea ce este necesar unei locuiri actuale. Între conservare și transformare, casa își găsește o nouă viață fără să își piardă locul în oraș.