Tensiuni în ritm

Comentariul autorului

Rhythmic Stress a fost conceput ca o activare culturală distribuită, nu ca o singură expoziție. În loc să ocupe un singur spațiu, proiectul s-a desfășurat simultan în trei locații interconectate din București: /SAC Berthelot, MINCU Gallery și standul /SAC de la RAD Art Fair. Au fost explorate aceleași teme curatoriale: ritm, tensiune, mișcare și experiență corporală. Împreună, intervențiile au format o rețea temporară de destinații culturale, încurajând vizitatorii să circule între spații și să perceapă proiectul ca o succesiune de narațiuni spațiale.

Proiectul a pornit de la o întrebare: cum pot fi traduse mișcarea, respirația, ritmul și tensiunea într-un limbaj vizual înainte de a deveni arhitectură? Răspunsul a apărut prin abstractizarea undei sonore. Aceasta a devenit metafora grafică principală a proiectului, reprezentând respirația, mișcarea, vibrația, ritmurile corpului și intensitățile stresului. Două diagrame abstracte de unde sonore au stat la baza sistemului vizual, devenind elementul generativ al deciziilor de design.
Identitatea grafică s-a construit în jurul contrastului dintre indigo și turcoaz, relația dintre cele două culori fiind inversată între expozițiile principale. Rhythmic Stress a folosit indigo ca dominant, cu accente turcoaz, în timp ce Tensiuni în Ritm a inversat această ierarhie. Astfel au rezultat două identități complementare, recognoscibile ca parte a aceluiași proiect, dar adaptate caracterului fiecărui spațiu.

Sistemul grafic s-a extins treptat într-un limbaj spațial complet. Undele sonore au generat postere, invitații, cataloage, hărți, pliante, materiale pentru social media, etichete și semnalistică. Paleta cromatică a fost transferată și în spațiul arhitectural, prin culori de perete, elemente de orientare, pliante și etichete de artist. Identitatea nu a funcționat ca un strat aplicat ulterior, ci ca un cadru conceptual care a ghidat întregul proces de proiectare.

Designul expozițional a tradus respirația, ritmul, mișcarea și tensiunea într-o experiență spațială. Expozițiile au fost concepute ca o coregrafie a relațiilor dintre opere, vizitatori, lumină și arhitectură. Lucrările au fost poziționate pentru a genera tensiuni prin juxtapuneri, opoziții vizuale, relații diagonale și perspective încadrate, alternând momentele de comprimare și eliberare. Distanțele de vizionare și traseele au transformat deplasarea într-o experiență temporală, în care pauzele, accelerările și schimbările de ritm structurează percepția.