ro | en
Birou IU

Birou IU

Autori: arh. int. Irina Ursu
IUstudio

Beneficiar: IUstudio

Comentariul autorului

Acest spațiu studio a fost amenajat pentru o tânără echipă a cărei activitate și preocupare este arhitectura de interior și designul. Astfel, echipa și-a implementat principiile în propriul spațiu de lucru. Acest birou este parte a unei locuințe, de fapt este spațiul fostului garaj ce a fost demolat și reconstruit după nevoile noi. Deasupra planșeului există o terasă verde. Spațiul este limitat, de doar 16 mp, dar găzduiește trei unități de birou. Mobilierul a fost gândit și executat pentru acest spațiu, la fel cum procedează echipa la toate proiectele. Finisajele folosite: beton aparent, confecții metalice, placaj din fag, țeavă de cupru, au intenția de a sugera sinceritatea, simplitatea și neconvenționalul. Țeava de cupru ce ascunde instalația electrică are ca simbol buna comunicare. Aceste materiale naturale, lăsate în forma lor firească, sunt materialele pe care echipa IUstudio le folosește și promovează în proiecte sale. Ambianța cu o ușoară austeritate și modestie a fost obiectivul stilistic al acestei amenajări.

Alte lucrări cu aceiași autori: