Comentariul autorului
Imobilul de apartamente din Bulevardul Mărășești nr. 125, este situat în tronsonul de est al arterei, în apropierea Splaiului Unirii, mai precis în țesutul de locuințe interbelice dintre intersecțiile Cuza-Vodă și Radu-Vodă.
Clădirea lucrează cu situația excepțională de a se afla în miezul insulei, aparenta absență de la bulevard fiind compensată de corpul păstrat și restaurat al unei case art-deco de început de secol XX, care preia funcția iconică a ansamblului și se arată orașului.
În fapt, întreaga construcție mizează pe o serie de detașări succesive de la stradă, unitatea minimă, apartamentul, fiind privilegiată de diferitele grade ale intimității: de la stradă la grădină, apoi la terasa proprie care devine o extensie a camerelor.
În felul acesta, putem spune că fațadele imobilului sunt însăși secvența intermediară dintre grădină și cameră, în încercarea de a recupera o viață a micilor obișnuințe, tabieturi, o viață boemă.
Construcția găzduiește 75 de apartamente la nivelurile supraterane, iar cele două niveluri subterane sunt rezervate parcajului auto. Intervenția nouă se atașează cu grijă imobilului art deco modernist aflat la stradă, iar etajele superioare ale acesteia se retrag treptat pe măsură ce se înalță. Imaginea decalajului ortogonal al apartamentelor învăluite într-un unic balcon continuu general este cea care conturează caracterul diafan al construcției. Accesul în imobil se face prin cele două intrări principale prevăzute cu scări și ascensoare, iar alcătuirea constructivă este una convențională, banală: structură pe cadre din beton armat și pereți de închidere și separare alcătuiți din cărămidă cu goluri, sau subansambluri din gips-carton.
Alte lucrări cu aceiași autori: