Bătător plus

Comentariul autorului

Curtea de blocuri dintre Calea Sever Bocu și Calea Aradului din Timișoara este tipică pentru orașele românești. Blocuri parter și patru etaje, construite în anii 1970-1980, în afara centrului, delimitează de străzile intens circulate o zonă verde liniștită. Ce o diferențiază poate de alte curți este istoria locală de auto-organizare pentru apărarea spațiului comun dintre blocuri, cînd, în anii 1980, câțiva dintre locuitori au protestat și au oprit șantierul construirii unui bloc nou pe spațiul verde. Incinta, deși păstrează mari suprafețe verzi, este însă acum un depozit de zeci de mașini. Dar unele dintre practicile de auto-organizare și micro-infrastructurile de socializare care le susțineau au supraviețuit ultimilor ani. În curte încă sunt destule bătătoare de covoare, bănci pe aleile de intrare în blocuri, bolți metalice pe care crește viță de vie, uscatoare de rufe improvizate din structuri metalice întinse sub ferestre, locuri de stat cu bănci și mese în mijlocul spațiilor verzi, grădini îngrijite de vecini, diverse structuri pentru pisicile comunitare și locuri de joacă improvizate de copii.
Pentru a pregăti intervenția din cadrul BETA – Bienala Timișoreană de Arhitectură am organizat pe parcursul verii 2022 două întâlniri în care am încercat să aflăm direct de la locuitorii mai vechi și mai noi care le sunt nevoile, problemele și ideile legate de zonă. Am descoperit un loc viu, verde și îngrijit de către vecini implicați și preocupați de soarta curții lor. Întâlnirile au avut loc la unul dintre bătătoarele încă folosite care au atras copii care vroiau porți de fotbal, tineri adulți care doreau bară de tracțiuni, vârstnici pentru care socializarea și liniștea sunt la fel de importante, dar și vecini dezamăgiți atît de inacțiunea autorităților, dar și de agresiunea privatizării pe de altă parte, și care vor doar să fie lăsați în pace.
După discuții, negocieri, propuneri, iarăși negocieri, urmate de planuri și detalii, toate încheiate cu sudură și vopsea, ne-am întors în curtea blocurilor de pe Calea Aradului cu două dintre structurile dezbătute la întîlnirile anterioare de la bară pe care le-am amplasat în zonele alese: la intrarea cu vad spre locul de joacă și la marginea unui spațiu verde amenințat constant de mașinile parcate. Structurile au fost înfipte la propriu în pămînt, cu șuruburi metalice, ușor reversibile. Amenajările sunt o încercare de a negocia printr-o țeavă groasă de 5 cm cu contextul de nevoi, restricții, colaborări și conflicte tipice curții de bloc. Astfel, cadrele metalice evită să fie explicite și definitive și doar trasează cîteva elemente suport pentru odihnă, joacă, întreținere și condiție fizică, loc de întîlnire, protecție sau chiar ca un sprijin și declanșator al imaginației utilizatorilor.
Dincolo de propunerea specifică locului, structurile sînt o ilustrare a unui tip de intervenție în curțile de bloc în general. Aici, amenajările informale, spațiile domesticite de către locatari și gestionate mai mult sau mai puțin colectiv, cer o abordare situată, diferită de amenajarea parcurilor, a piețelor sau a bulevardelor. În curțile blocurilor mai putem regăsi cîteva elemente de mobilier care conțin istoria adaptărilor specifice vieții la bloc și care ilustrează capacitatea locuitorilor de a participa și contribui la transformarea spațiilor. Printre ele și bătătoarele, care, reinterpetate și extinse, pot funcționa ca un punct de pornire într-un proces de regenerare colaborativă și calitativă a curților de bloc.

Comentariul juriului

Infrastructura mică” este un termen pe care nu îl întâlnim prea des în discursul despre spațiile comune, prea adesea tratate ca showroom-uri de „mobilier urban”. Echipa Studio Basar lucrează direct cu locuitorii pentru a înțelege rostul obiectelor care sunt prezente în curțile locuințelor colective, și pentru a le da o formă, nu atât estetic acceptabilă, adică aliniată standardelor estetice și tehnice curente, cât fidelă intențiilor utilizatorilor. Juriul a apreciat efortul constant și consistent de a subordona expresia formală acestui mecanism de construcție comunitară pe care cei mai mulți dintre proiectanții de spații comunitare au rareori luxul, sau bunăvoința, de a-l explora.