ro | en
Tetris Park

Tetris Park

Autori: arh. Vlad Bașcă, Elena Bașcă
Birou de proiectare: Baska Architecture

Colaboratori:
Beneficiar: Primăria Galați - concurs design urban

Comentariul autorului

Conceput pentru un concurs de amenajare a unui parc din Galați la care biroul nostru a participat, „Tetris Park” propune transformarea unui teren de aproximativ 500 m² într-un peisaj al jocului, al mișcării și al întâlnirii. Numele trimite la familiarul joc de îmbinare a pieselor și exprimă principiul compoziției: suprafețe cu dimensiuni, culori și utilizări diferite se așază împreună pentru a redefini spațiul public în unul de incluziune socială.
Organizarea parcului pornește de la o tramă ortogonală, care pune în relație zonele de activitate, locurile de odihnă și insulele de vegetație. Intentiile de concept au fost de alcătuire al unui un mozaic lizibil, traversat de trasee care invită la explorare. În interiorul acestei ordini, schimbările de textură, culoare și relief introduc variație. Geometria oferă un cadru pentru joc, iar felul în care utilizatorii îl parcurg și îl folosesc poate genera propriile reguli și povești.
Culorile au fost importante în creionarea conceptului ca reper al orientării. Coloristica individualizează suprafețele, marchează trecerile și dau energie compoziției. În concordanță cu verdele vegetației și de finisajele neutre, culorile construiesc o succesiune de atmosfere, de la zone dinamice la locuri de oprire. În plan, parcul se citește ca un joc de piese; la nivelul ochiului însă, conformația zonelor devine un teritoriu de descoperit, tangibil și interactiv.
Propunerea aduce împreună mai multe forme de joc interactiv. Zona de sandbox și modelarea ei în relief invită la explorare și creativitate, în timp ce panoul de baschet, masa de tenis și echipamentele pentru mișcare încurajează activitatea fizică și sportul outdoor. Mesele de șah introduc un alt ritm, al atenției și al conversației. Aceste utilizări conturează un loc dedicat copiilor, dar deschis și celor care îi însoțesc, în care generații diferite pot petrece timp împreună.
Vegetația intră în logica modulară a amenajării urbane și o constrânge prin forme organice, volume și umbre. Arborii, arbuștii și suprafețele înierbate alternează cu zonele pavate, oferind pauze vizuale și un contact apropiat cu natura. Mobilierul urban este distribuit de-alungul căilor pietonale pentru a permite atât odihna, cât și supravegherea copiilor. Texturile cu aspect de lemn ale mobilierului și ale unor suprafețe de circulație adaugă căldură desenului geometric.
„Tetris Park” explorează felul în care o intervenție de mici dimensiuni poate aduce diversitate în viața unui cartier. Jocul devine principiul care leagă compoziția, culoarea și utilizarea spațiului. Din îmbinarea lor rezultă o propunere de parc cu identitate proprie, în care explorarea, interacțiunea socială și joaca dau sens zonei studiate.