Comentariul autorului
Proiectul propune un centru de convenții amplasat sub infrastructura suprapusă a Șoselei Mihai Bravu, completat de un turn multifuncțional care găzduiește spații de birouri și un hotel. Amplasamentul se află într-o zonă cu potențial urban major, la intersecția unor axe de circulație intensă și a unor spații nevalorificate de-a lungul râului Dâmbovița.
Intervenția propune resemnificarea unui spațiu urban rezidual, zona de sub pasaj, printr-o structură arhitecturală masivă, alcătuită din pile și grinzi Vierendeel din beton, concepută pentru a susține o varietate de activități publice: târguri, expoziții, evenimente culturale și sporturi urbane.
Spațiul destinat convențiilor este gândit cu un grad ridicat de flexibilitate funcțională, putându-se adapta rapid unor utilizări și nevoi diverse, în spiritul sustenabilității urbane și arhitecturale.
Turnul devine un reper vertical în intersecția de la Mihai Bravu, marcând un nou pol de interes în oraș. Funcțiunile de birouri și hotel sunt clar articulate, dar integrate într-o compoziție unitară, iar relația cu baza este mediată printr-un sistem coerent de circulații și spații publice.
Proiectul investighează critic relația dintre arhitectură și infrastructură, propunând o alternativă viabilă pentru spațiile urbane ignorate: activarea acestora prin transformare funcțională și integrare în viața orașului.