Școala de Vară Limanu 2026 - patrimoniu multicultural la limită

Comentariul autorului

Proiectul a pornit de la o întrebare: cum poate arhitectura să facă lizibilă o memorie colectivă fragilă, fără să o transforme în decor?

Contextul este comuna Limanu din Dobrogea de Sud, cu satele 2 Mai, Limanu, Vama Veche și Hagieni, locuite istoric de români, tătari, turci, lipoveni și bulgari. După 1990, presiunea turistică și imobiliară a adus o dezvoltare haotică, fără strategie. Hagieni, la câțiva kilometri de mare, este reversul: un sat sărac, fără școală, a cărui comunitate tătară se împuținează pe măsură ce oamenii se mută în satele mai bogate.

Ediția din 2024 a cartat patrimoniul construit și natural al comunei. În 2026, cercetarea s-a mutat de la clădiri la practicile comunității, de la patrimoniul material la cel imaterial. Cu sprijinul administrației locale, am lucrat prin trei practici de cercetare, pe același teren.

Antropologie lentă. Antropologii din echipă au colectat 21 de mărturii din toate satele și au aplicat un chestionar în comunitate. Ritmul l-au dat oamenii, nu calendarul. Au ieșit la suprafață Bairamurile, pelerinajele, halvaua și șuberecul, pierderea limbii de la o generație la alta și frustrarea de a fi confundați cu turcii.

Documentare arhitecturală. Studenții la arhitectură au realizat releveuri, crochiuri, cartarea patrimoniului construit din piatră și documentarea monumentelor funerare, legând fiecare obiectiv de povestea lui. Scopul a fost să producem cunoaștere care face locul lizibil pentru comunitate, vizitatori și administrație, nu să adăugăm construcții.

Intervenția la scară reală. Pornind de la sofra, masa tătărească în jurul căreia se adună comunitatea, studenții și îndrumătorii au proiectat și construit pe sit o masă de 16 metri din grinzi de pin lamelar și plăci de lemn vopsite, asamblate cu tije filetate. Masa a ocupat o stradă din Vama Veche, închisă circulației de la prânz până seara târziu, prima intervenție de acest fel din zonă. A funcționat ca un prototip de cercetare prin proiectare: a testat dacă un obiect temporar poate transforma un spațiu de trecere și consum într-un spațiu public al întâlnirii. Pe masă s-a servit mâncare tradițională tătărească: studenții au învățat de la localnici să o gătească, iar membrii comunității au adus propriile preparate. La final, masa a fost demontată pe segmente și păstrată pentru refolosire. Nu a fost o reconstituire folclorică, ci o infrastructură socială temporară, un gest de acupunctură urbană care a adus memoria în spațiul public fără să o transforme în spectacol.

Dialog. Programul a inclus prelegeri și ateliere. Arhitecta Elina Alatalo, de la Universitatea din Tampere, Finlanda, a pus în paralel, într-o discuție cu studenții și antropologii, provocările arhitecturii finlandeze și problemele comunei. Discuția a confirmat premisa proiectului: componenta construită și cea socială a arhitecturii nu pot fi gândite separat, iar legătura dintre ele se construiește prin educație.

Carte. Rezultatele au fost publicate în „Litoral, lateral”, o carte bilingvă de circa 150 de pagini. Comuna Limanu este punctul ei de plecare, prin textele despre cartare, antropologie, monumentele funerare și construcția mesei. De aici, contribuții din România, Albania, Liban, Olanda, Marea Britanie și India citesc litoralul ca bun comun.

Răspunsul la întrebarea de la care am pornit nu a fost un obiect, ci un proces. Conștientizarea valorii patrimoniului este lentă și complexă, dar, cu perseverență și lucrând alături de comunitate, memoria poate redeveni lizibilă.