ro | en
Kit de campare și cercetare pe insula Șimian

Kit de campare și cercetare pe insula Șimian

Autori: stud. arh. Ioana Mîndru, stud. arh. Mara Șandru, arh. Alexandra Mocioiu, arh. Alexandru Roșu, arh. Cezara Matei, arh. Dragoș Pungă
Birou de proiectare: Asociația Front la Dunăre

Colaboratori:
ing. Gheorge Ionică
studenți voluntari: Alina Alexandru, Noemi Bagoly, Radu Damian, Raluca Marin, Cătălina Moisă, Andreea Petre, Ilinca Sofa

propunere câștigătoare în cadrul concursului de soluții LEAVE NO TRACE
organizat de asociația Front la Dunăre
juriu concurs: Ștefana Bădescu, Victor Bunoiu, Ute Meyer, Cristi Beșliu, Alexandru Fleșeriu
Foto: Front la Dunăre, Cristian Beșliu

Comentariul autorului

Kitul de campare și cercetare pentru Insula Șimian a fost selectat în urma unui concurs internațional cu juriu multidisciplinar, organizat conform bunelor practici ale Ordinului Arhitecților din România și inspirat de principiile „Leave No Trace”.

Caracterul singular al locului este modelat de memoria insulei Ada Kaleh, dispărută sub ape în urma construirii barajului Porțile de Fier I. Astăzi, insula Șimian păstrează fragmente ale acestui trecut prin ruina cetății și prin cimitirul insulei, găzduind totodată un peisaj natural bogat și sălbatic.

Construit cu minimul de materiale, el oferă strictul necesar: dușuri pentru campare, mese și spațiu de depozitare pentru cercetare. Mesele au fost concepute ca elemente modulare și mobile, cu spații de depozitare textile integrate sub blaturile detașabile. Atunci când sunt asamblate împreună, blaturile ilustrează cursul Dunării, inclusiv zonele inundate în urma construirii barajului. Pentru dușuri s-au folosit saci de cafea rigidizați cu ajutorul unui furtun și suspendați de structura metalică. Pentru a asigura un impact minim, au fost utilizate materiale găsite pe insulă, precum iarba cosită, folosită pentru umplerea elementelor de ședere, sau pentru ancorarea structurii dușurilor, cu saci umpluți cu pietre, evitând astfel realizarea unor fundații permanente.

Mai mult decât un obiect arhitectural, kitul devine un instrument educativ și cultural, menit să reactiveze insula prin practici responsabile și prin respect față de mediu și patrimoniu. Caracterul său redus și esențial creează un cadru temporar de explorare și reflecție, fără a lăsa urme permanente. Cel mai important obiectiv a fost reconectarea comunității la Dunăre, la memoria sa și la istoria deseori controversată, printr-un proces de co-creație care a adus împreună foști muncitori ai șantierului naval, cercetători, artiști și locuitori, într-un efort comun de redescoperire și reactivare.