Comentariul autorului
În 2025, în București existau sau activaseră până de curând 41 de grupuri civice. Inițiate începând cu 2009-2010 în urma programului de organizare comunitară dezvoltat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, grupurile civice din București reprezintă expresia civismului la firul ierbii și a activismului urban local, de proximitate. Fiecare dintre aceste grupuri are obiective clare ce vizează creșterea calității vieții în cartierele în care activează: protejarea spațiilor verzi, reabilitarea urbană, oprirea unor construcții ilegale, aer mai curat, un spațiu verde îngrijit corespunzător, oprirea unor proiecte ale primăriilor care nu iau în calcul nevoile reale ale cetățenilor, locuri de joacă mai curate și multe altele. De mai bine de 15 ani, sute de bucureșteni din diferite comunități s-au aliat și au descoperit că, împreună, cu o documentare riguroasă, insistență și reziliență, pot schimba lucrurile mici și enervante care le generează stres zi de zi.
Demersul de investigare a modurilor prin care cetățenii revendică drepturi și spații urbane, și a felurilor în care spațiile orașului sunt produse prin colaborarea dintre autorități, locuitori și profesioniști are trei componente complementare: Atlasul Activismului Urban (un set de cartolinele printate care ilustrează geografia Bucureșteană a implicării civice, istoria detaliată a activismului urban al grupurilor de inițiativă și modurile prin care aceste grupuri acționează spațial în oraș), site-ul www.bucuresticivic.ro (o arhivă publică online a istoriei activismului civic la firul ierbii din București) și o viitoare carte în curs de publicare care fundamenteaza teoretic fenomenul și îl poziționează într-un context mai larg.
Metodologia de cercetare a combinat metode cantitative și calitative, și a avut un pronunțat caracter interdisciplinar, aflat la intersecția dintre antropologie, arhitectură și urbanism. În același timp, o parte importantă a cercetării a constituit-o cercetarea de teren, membrii echipei participând și implicându-se în mod direct în diverse acțiuni ale grupurilor civice. Ambii cercetători principali din proiect sunt implicați activ în grupuri civice locale, situație ce a ajutat la o înțelegere internă profundă a fenomenului. În două etape separate, una în 2021 și cealaltă în 2025, am realizat o serie de interviuri cu actori implicați în fenomenul activismului civic la firul ierbii din București. Totodată, am aplicat un chestionar cu o serie de întrebări deschise trimis către alți inițiatori ai grupurilor civice din București. Pe parcursul celor două etape de desfășurare a cercetării precum și în perioada dintre ele, membrii echipei proiectului au participat activ sau doar ca observatori la zeci de evenimente ale grupurilor de inițiativă civică. Etnografia spațială și socială realizată prin observație, discuții informale și desene a ajutat astfel la o înțelegere în detaliu a acestui fenomen urban. În paralel, am realizat un inventar exhaustiv al tuturor acțiunilor, proiectelor și evenimentelor desfășurate de grupurile civice și comunicate public de la înființarea acestora până în 2025, care se regăsește pe site-ul proiectului, și care arată amploarea acestei mișcări urbane.
Cercetarea grupurilor de inițiativă civică a pornit de la dorința de a atrage atenția asupra importanței pe care implicarea civică ce vizează spațiile urbane o are în producerea unui oraș democratic, accesibil și incluziv, un oraș adaptat nevoilor reale ale locuitorilor săi.