ro | en
Hotel Caro
  • Nominalizare la secțiunea „Arhitectura amenajărilor interioare / amenajări horeca”

Hotel Caro

Autori: arh. Daniel Popescu, arh. Irina Stinghe, arh. Adela Voinea, arh. Ana-Maria Fotău-Cojocaru, arh. George Suru, arh. Romain Layet, arh. Oana Gîtlan
Birou de proiectare: Fabrica de Arhitectura

Colaboratori:
Execuție: Jolie Maison S.R.L. - Aurel Oprea
Instalații: S.C. General Lux Therm S.R.L.
Foto: Sabin Prodan
Text: arh. Alina Măldărescu
Beneficiar: SC Editura Adevarul SA

Comentariul autorului

Hotel Caro se afla în ansamblul din jurul fostei Fabrici de Glucoză și i se subordonează atât arhitectural cât și stilistic. Fosta fabrică este ridicată în perioada interbelică și încă își păstrează fațada originală de cărămidă aparentă. Acest context devine esențial în demersul arhitectural. Amenajarea interioară a camerelor continuă linia de design exterioară și operează cu materialitate din același registru (cărămidă aparentă, metal negru, lemn) tatonând un stil industrial existent. Aplecarea pentru detalii (motive sculptate în lemn, nervaturile de metal) vin în plan secund să îmblânzească rugozitatea aparentă determinată de materialitate. Ansamblul în sine este astfel o ierarhie riguroasă de textură, palpabilă, jucând cu modul în care se reflectă lumina ca metodă primară de compoziție. Infrastructura necesară unei camere de hotel devine parte sau se ascunde prin diverse artificii în spatele elementelor care compun amenajarea: sistemul video se află în spatele unei placări de marmură neagră și este accesat prin glisare, sistemul audio este promovat la rang de element compozițional în sine și corpurile de iluminat sunt o rețea de forme geometrice întregind cadrul ca ultim gest. Panourile de sticlă perimetrale încăperii de toaletă sunt transparente în dorința de a defragmenta camera, însă își deservesc simultan destinația de a delimita spațiul prin posibilitatea de a le transforma în suprafațe opace (prin sticla cu cristale lichide).

Comentariul juriului

A fost apreciată rememorarea funcțiunii industriale a locului prin elemente liniare metalice, cărămidă aparentă, panouri metalice, toate ducând la eleganța reținută, locuibilă.



Alte lucrări cu aceiași autori: