ro | en
Pipera 1

Pipera 1

Autori: arh. Daniel Popescu, arh. George Suru, arh. Ana-Maria Fotău-Cojocaru
Birou de proiectare: Fabrica de Arhitectura

Colaboratori:
Text: arh. Radu Theodora

Comentariul autorului

Pornind de la tema de proiectare ce viza construirea unui imobil de locuințe colective cu diferite tipologii de apartamente, proiectul are intenții clare: să încurajeze diversitatea și un stil de viață diferit. Fiecare apartament se bucură de vitraje generoase și o zonă de zi în legătură directă cu spațiile exterioare. Predominând logiile, dar și terasele, ele permit desfășurarea unor activități cotidiene și în exterior.
Acest lucru se răsfrânge asupra fațadelor care își pierd integralitatea și devin filtre între interior și exterior. Propunerea unor goluri generoase, chiar și pe două niveluri, cu geometrii diferite și perceperea limitelor clădirii în două planuri distincte creează dinamism și îi oferă un aspect aproape organic exteriorului.
Totuși, volumetria simplă de la care s-a plecat, rămâne perceptibilă și permite integrarea în contextul urban.
Un element important este vegetația, care primește multiple roluri. Ea devine parte integrantă a fațadelor, generându-le caracterul particular, filtru discret între unitățile de locuit și vecinătăți, totodată contribuind la crearea acestui stil de viață pe care proiectul îl încurajează.
Materialele și finisajele alese se subordonează și ele obiectivului acestui proiect. Aspectul de beton aparent, perceput ca fiind un material rece, este alăturat lemnului primitor de la nivelul pardoselilor și al tavanelor, iar metalul devine mai domestic prin finisarea într-o culoare deschisă. Toate se vor a fi percepute secundar, lăsând vegetația să fie puternic prezentă în spațiu.



Alte lucrări cu aceiași autori: