Comentariul autorului
Locaţia consacrată magazinului "Romarta copiilor" care a animat copilăria atâtor bucureşteni şi apoi eleganţa ţinutelor din magazinul Benetton au creat repere în memoria oraşului. Spaţiul existent de cca 3000mp desfăşurat pe parter şi mezanin cu un mare gol central şi repetat dedesubt cu 2 subsoluri, dintre care subsolul 2 se desfăşoară tot pe două nivele, consacra o centralitate şi o axialitate compoziţională. Proiectul propune accentuarea acestui traseu al accesului şi filtrarea percepţiei în profunzime prin multiple planuri transparente şi de reflexie. Iluminatul urmăreşte să sublinieze conformarea structurii acoperirii casetate centrale precum şi diagonala scării principale.
Mobilarea centrală a ghişeelor operative este marcată şi de marele candelabru piramidal. Birourile sunt compartimentate transparent, astfel ca percepţia conţinutului pardoselii, tavanului să fie lizibilă. Marcarea discretă a accesului cu copertinele de sticlă sablată, înnobilarea porticului central cu continuarea placajelor de travertin pe pereţii şi mărimea vitrajelor dau băncii prestanţă şi echilibru în raport cu vecinătăţile.
Alte lucrări cu aceiași autori: