ro | en
Apartament B.RS

Apartament B.RS

Autori: arh. Andreea Iulia Turbatu, arh. Onisim Bulgariu, arh. Andrei Brinzuca
Birou de proiectare: ArhitectO (Onisim Architecture and Design SRL)

Colaboratori:
Execuție: Marian Patru Renovation

Comentariul autorului

Apartamentul cu trei camere este un proiect design interior complet unicat, dedicat unei familii tinere cu un copil. Este o alternativă care îmbină armonios elemente de design minimaliste, de impact, dar care au acel ceva extravagant, ieșit din tipare. Se potrivește de minune celor care își doresc un ambient confortabil, intim, plăcut și cărora le place să iasă în evidență prin eleganță și bun gust.
Apartamentul integrează aproximativ 65 de mp. Activitățile derulate au avut la bază etape de renovare și decorare, conform cerințelor specificate de client. Durata de proiectare și implementare a fost de un an, timp în care totul a fost desfășurat cu o atenție deosebită la detalii.

Prima impresie contează, mai ales atunci când vine vorba de caracteristicile stilului de amenajare abordat în locuință. Holul de la intrare oferă un aspect aparte, cu elemente de design interior autentice. Au fost integrate profile de bandă led atât pe perete, cât și pe tavan, pentru a crea un tot unitar și a uniformiza din punct de vedere vizual. Tabloul electric a fost ascuns în debaraua pentru haine și încălțăminte.
Ce poate fi mai relaxant decât să te retragi în living pentru a te bucura de un serial sau a savura o carte bună? Momentele de liniște, în care îți reîncarci bateriile și îți aduni gândurile, sunt cele care contează în definitiv. Tocmai de aceea, camera de zi a fost proiectată pentru a crea un ambient dedicat experiențelor unice. Colțarul generos este numai bun pentru întâlnirile cu prietenii sau familia. Zona de TV nu dă senzația de prea plin și nici nu obosește vizual. Șemineul electric și covorul pufos care se află în apropiere oferă un suflu inedit spațiului și au acel ceva intim, care dă senzația de acasă.
Mobila este realizată pe comandă, un loc în care calitatea se îmbină cu personalizarea pentru a definitiva rezultate impecabile. Finisajele au fost alese cu atenție, iar cromatica combină nuanțe moderne, de impact: gri șobolan, verde smarald, crem și alb.
Lustrele au la bază un principiu esențial – definitivarea unei atmosfere prietenoase, în care te poți retrage pentru a uita de agitația cotidiană.
Tapetul a fost adăugat pentru a anima încăperea și a-i oferi o notă jucăușă, dinamică. Draperiile, dar și celelalte elemente verde smarald intră în contrast cu accentele aurii integrate pentru a oferi un plus de eleganță și rafinament spațiului.
Bucătăria este elementul indispensabil din componența oricărui proiect design interior. Este locul în care te bucuri de preparate delicioase și momente de respiro alături de cei dragi. Tocmai de aceea, a fost proiectată pentru a oferi un mix de senzații intense. Este separată de hol printr-un riflaj, care prezintă două roluri - estetic și funcțional.
Toate elemente respectă specificațiile stilului modern. Printre echipamentele de ultimă generație pe care le prezintă se numără: cuptor electric, plită pe inducție și mașină de spălat vase. Oferă, de asemenea, rafturi multifuncționale, ideale pentru a depozita sticle de vin sau diverse obiecte decorative.
Cine spune că dormitorul ideal nu există? În renovarea dormitorului matrimonial am avut în vedere importanța soluțiilor personalizate. Ne-am dorit cu orice preț să creăm un spațiu intim, care să reflecte întocmai personalitatea clienților noștri.
Definitivarea camerei în care va dormi copilul nu-i deloc o treabă ușoară.
Mobilierul realizat pe comandă integrează toate elementele de care are nevoie un preșcolar sau elev de gimnaziu sau liceu. Camera prezintă așadar un dulap generos, spații pentru depozitarea cărților și un birou spațios.
Fix lângă birou a fost amplasată o băncuță cu capac rabatabil, pe care copilul o poate folosi pentru a citi sau pentru a derula alte activități recreative.
Baia pentru oaspeți are un rol esențial în delimitarea eficientă a locuinței și crearea unor experiențe de neuitat. Invitații tăi se vor bucura cu siguranță de momente unice.
Chiar dacă este destul de compactă, baia de oaspeți prezintă spații de depozitare multifuncționale. Dulapurile sunt suficient de spațioase pentru a integra atât obiecte personale, cât și accesorii diverse. În plus, mobilierul impresionează prin atenția deosebită la detalii, dar și prin gradele sporite de rezistență la șocuri. Accentele albastre și aurii adaugă un strop de creativitate și bun gust.
Tabloul cu licheni este elementul care completează ambientul fresh definitivat de celelalte elemente.
Creată în același ton cu dormitorul matrimonial, baia matrimoniala adună unele dintre cele mai spectaculoase componente. Este un loc dedicat momentelor de liniște, în care răsufli ușurat/ă după o zi de muncă încărcată.
Gresia și faianță îmbină două nuanțe neutre: alb și gri. Simplitatea cromaticii este completată de rafinamentul accesoriilor aurii și verde smarald.
Spațiile pentru depozitare au fost proiectate în așa fel încât să nu aglomereze din punct de vedere vizual. Rafturile și dulapurile spațioase au acel ceva care impresionează prin bun gust și funcționalitate. Există suficient spațiu pentru a integra atât elemente decorative, cât și obiecte de îngrijire personală.
În zona căzii a fost adăugat un tapet rezistent la umiditate. Rezultatul? O baie cu adevărat nonconformistă, care reușește să ofere experiențe unice, indiferent de situație.