ro | en
Casa A-frame pe deal

Casa A-frame pe deal

Autori: arh. Izabela Adelinne Tudorache
Birou de proiectare: PRAG Studio

Colaboratori:
Structura: Ing. Andrei Badiu
Instalații: Ing. Mihai Terzi
Beneficiar: Tătar Alexandra și Tătar Bogdan

Comentariul autorului

În decursul plimbărilor prin țară este imposibil să nu te îndrăgostești de o anumită zonă unde să vrei să petreci cât mai mult timp. Familia Tătar a descoperit astfel în Nucșoara un teren în pantă, însorit, cu o priveliște superbă și un fir de râu la poale. Fiind vorba despre o locuință de vacanță am ales să facem un proiect de tip A-frame de dimensiuni reduse, situat pe o zonă tip platou și având camera de zi orientată către Vest, alături de o bucătărie de vară poziționată în punctul cel mai înalt al terenului, cu view spre Sud-Vest, către locuință și râu.
Decizia cu privire la poziționare a fost luată și în funcție de vegetația existentă, astfel încât să nu fie necesar să tăiem niciun copac. Ne-am făcut loc printre ei, iar dimensiunile celor două construcții sunt gândite în așa fel încât să respecte cerințele clienților dar și să nu deranjeze foarte mult mediul înconjurător și să se încadreze subtil în peisaj.
Spațiile interioare sunt conformate astfel încât să acomodeze familia și prietenii acestora, rezultând încăperi aerisite, cu depozitări pe lateral, utilizând într-un mod cât mai practic fiecare colțișor.