ro | en
Casa din strada 16 Februarie

Casa din strada 16 Februarie

Autori: arh. Ștefan Alberto Bianco, arh. Angela Dumitrescu
Birou de proiectare: Prographic Architecture Studio

Comentariul autorului

Terenul se află într-o zonă liniștită de locuințe individuale din cartierul Bucureștii Noi, fiind situat la intersecția unei străzi de cartier și a unui bulevard generos cu patru benzi separate prin scuar verde, beneficiind de o atmosferă deosebită, greu de găsit în orașele contemporane. Proiectul se referă la intervenția asupra unei clădiri existente de la jumătatea secolului trecut, extinderea parterului și realizarea unei mansarde locuibile, oferind confort și funcționalitate. Reprezintă o schimbare de paradigmă, de la o locuință cu caracter rural aflată în stare de degradare, la valorificarea și transformarea acesteia într-un "trend" de locuire urbană, având facilitatea unei curți proprii într-o zonă centrală a orașului.
Pentru a menține imaginea clădirii existente, zidurile exterioare au fost păstrate, fiind tratate simplu și unitar printr-o tencuială albă, păstrându-se brâul și profilul decorativ al ferestrelor. Zona de extindere de la nivelul parterului se descrie în plan secund, pereții exteriori ai acesteia fiind placați cu cărămidă aparentă, legătura între casa veche și cea nouă realizându-se printr-un vitraj generos de înălțimea parterului. S-a obținut astfel o diferențiere discretă între existent si propus, iar volumul rezultat este unul compact, cu o imagine ce se integrează în context atât prin formă cât și prin materialele utilizate, specifice cartierului din care face parte.
Consolidarea casei deschide posibilitatea de a obține o mansardă locuibilă, miza proiectului fiind o compartimentare optimă pe direcțiile date de pereții existenți care au putut fi păstrați. Din punct de vedere funcțional, casa este alcătuită în jurul unui living cu deschidere vitrată spre curte, cu rolul de a realiza o legătură vizuală între interior și terasa generoasă cu locul de luat masa de la exterior. Locuința are facilitatea unui dormitor matrimonial amplasat la parter, care dispune de o baie proprie și de o zonă de dressing. Scara deschisă către zona de living este gândită ca un element arhitectural și face legătura către mansarda cu doua dormitoare și două băi.
Astfel, propunerea răspunde cerințelor actuale in ceea ce priveste calitatea locuirii, dar, în același timp, păstrează specificul locului din care face parte.