ro | en
Cămin Studențesc Universitatea „Transilvania” din Brașov

Cămin Studențesc Universitatea „Transilvania” din Brașov

Autori: arh. Vlad Andreescu, arh. Anca Neculoiu, arh. Gheorghe Goiciu
Birou de proiectare: Metroul S.A.

Colaboratori:
Amenajare de suprafață și structură: Ing. Luminița Enescu, Ing.Răzvan Burlacu
Instalații complexe: Ing. Rodica Rotaru, Ing. Florin Barbu, Ing. Andrei Goiciu, Ing.Bogdan Axinte, Ing.Alina Stoica.
Rețele: Dr.ing.Luiza Georgescu.

Beneficiar: Universitatea „Transilvania” din Brașov prin Compania Națională de Investiții (CNI)

Comentariul autorului

Obiectivul general al realizării noului cămin studențesc constă în extinderea și adaptarea ofertei de educare și formare în vederea integrării în spațiul european de educație și cercetare universitară. Astfel, se îmbunătățesc substanțial toate serviciile destinate studenților, estimându-se creșterea numărului studenților străini, dar și a celor români, care sunt interesați de condiții superioare de cazare.Amplasamentul cercetat este situat în intravilanul Municipiului Brașov, în centrul orașului, în incinta campusului Universitatății „Transilvania” din Brașov.Căminul studențesc propus va asigura necesarul de 206 locuri de cazare, un acces liber la toate activitățile din spațiile anexă din cadrul clădirii și totodată o bună integrare socială a studenților în mediul urban, datorită distanțelor și a circulației majore aflată în imediata apropiere. Din punct de vedere funcțional sunt prevăzute : spații de parcare la cele 2 subsoluri, spații de cazare ce conțin mobilier aferent funcțiunii și grup sanitar propriu, spații anexă – sală de mese, chicinetă, spălătorie și uscătorie, sală de lectură,spațiu multifuncțional la parter, cabinet medical, spații tehnice precum și spații de circulație- recepție, holuri și o legătura la nivelul etajului 2 cu clădirea existentă-Aula Universității Transilvania. Compozițional s-au realizat regimuri diferite de înălțime conform prevederilor PUZ,marcându-se la nivelul fațadelor contrastul între zona camerelor de cazare caracterizate de orizontalitatea balcoanelor ,balustradele din metal cu policarbonat sau panourile de lemn și zona spațiilor anexă unde predomină relația plin gol.
De asemenea o atenție deosebită s-a dat și spațiilor verzi din vecinătatea căminului ce vor favoriza relaxarea în aer liber a studenților.
Faza proiect: Studiu de fezabilitate



Alte lucrări cu aceiași autori: